În adresa CALM a fost expediată o solicitare de aviz privind proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Programului Național de dezvoltare locală „Satul European” pentru anii 2024 – 2028 (număr unic 117/MIDR/2024), autor – Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
În nota informativă a proiectului se menționează că, Programul Național de dezvoltare locală pentru anii 2024 – 2028 este un program guvernamental nou și vine să asigure programarea integrată intersectorială și consolidarea resurselor financiare orientate spre implementarea proiectelor de dezvoltare locală, cu o
contribuție esențială în implementarea unui număr mare de documente de politici aprobate de către Guvernul Republicii Moldova, dar care nu dispun de alocări financiare suficiente.
Obiectivul general al Programului constă în accelerarea ritmului de echipare a unităților administrativ-teritoriale cu dotările de bază de infrastructură tehnico-edilitară și socială, în vederea îmbunătățirii condițiilor de trai, creșterii atractivității investiționale și asigurării dezvoltării durabile a localităților Republicii Moldova și va fi realizat prin trei Obiective Specifice:
– Creșterea accesului cetățenilor la infrastructura tehnico-edilitară locală.
– Îmbunătățirea calității infrastructurii sociale locale.
– Consolidarea capacității autorităților publice locale în implementarea proiectelor accesarea și atragerea investițiilor.
Pentru atingerea obiectivelor, prin Planul de acțiuni al Programului au fost planificate circa 23 de acțiuni, menite să îmbunătățească calitatea infrastructurii tehnico-edilitare și sociale locale.
În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi si reprezentanților APL să expedieze propuneri, recomandări sau obiecții în privința proiectului în cauză la adresa de email info@calm.md