În adresa CALM a parvenit o solicitare de aviz din partea Agenției Relații Funciare și Cadastru privind proiectul Regulamentului privind modul de delimitare a bunurilor imobile proprietate publica.
Proiectul Regulamentului privind modul de delimitare a bunurilor imobile proprietate publică, stabilește modul de delimitare a bunurilor imobile proprietate publică a statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul I şi nivelul II, inclusiv ale Unităţii Teritoriale Autonome Gagauzia , după apartenenţă (de stat sau a unităţii administrativ teritoriale), pe domenii (public sau privat). Acesta este obligatoriu pentru persoanele care execută lucrări cadastrale şi pentru persoanele care au atribuţii de avizare, recepţie şi înregistrare în registrul bunurilor imobile.
În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi si reprezentanților APL să expedieze propuneri, recomandări sau obiecții în privința proiectului în cauză, prin oricare din mijloacele indicate mai jos.
Date de contact: Telefon: 022-223509; Fax: 022-223529; Email: info@calm.md
Fișiere: