În adresa CALM a parvenit o solicitare de aviz din partea comisiei parlamentare ”Comisia administrație publică, dezvolare regională, mediu și schimbări climatice” privind proiectul legii pentru completarea unor acte legislative (Legea privind descentralizarea administrativă – art.4; Legea privind administrația publică locală – art.14, 29, 43, 53).

În nota informativă se menționează că întru respectarea prevederilor legale de protejare a patrimoniului cultural național este necesar a opera modificări în Legea privind administrația publică locală, dat fiind că acest act legislativ, față de actele normative de natură similară din alte state europene, nu conține prevederi referitor la atribuțiile/rolul APL-urilor în protejarea bunurilor de patrimoniu cultural situat pe teritoriul acestora. Astfel, prin completările propuse la legea privind autoritățile publice locale, legislația națională în domeniu se aliniază la rigorile internaționale.

În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi si reprezentanților APL să expedieze propuneri, recomandări sau obiecții în privința proiectului în cauză, prin oricare din mijloacele indicate mai jos.

Date de contact: Telefon: 022-223509; Fax: 022-223529; Email: info@calm.md, viorel.rusu@calm.md   

Persoană de contract – Viorel Rusu, Expert juridic CALM. 

Fișier:

Proiectul legii pentru completarea unor acte legislative (Legea privind descentralizarea administrativă – art.4; Legea privind administrația publică locală – art.14, 29, 43, 53)

Imprimare