În adresa CALM a fost expediat spre avizare proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului de lege cu privire la modificarea Legii nr.1308/1997 privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului (privind administrarea terenurilor proprietate publică) (număr unic 130/MDED/2024), autor – Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

În nota informativă se menționează că principalele prevederi ale proiectului de lege se pliază pe executarea Hotărârii Curții Constituționale nr.19/2023 privind controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr.1308/1997 privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului (plata anuală a arendei pentru terenurile proprietate publică aferente obiectivelor privatizate/private), și anume, modificarea alin. (8) care a fost redactat într-un mod nou, astfel încât să se alinieze cu concluziile și recomandările formulate în hotărârea Curții Constituționale. Respectiv, redacția propusă în proiect prevede că, plata pentru folosirea terenurilor proprietate publică aferente bunurilor privatizate sau întreprinderilor și bunurilor private, va constitui nu mai puțin de 2 % din valoarea de piață a terenului, determinată de un evaluator în conformitate cu Legea nr. 989/2002 cu privire la activitatea de evaluare, care nu va fi mai mică decât prețul normativ calculat în conformitate cu prezenta lege. De asemenea, alin. (11) a fost abrogat.

Propunerile de modificare aduse proiectului au determinat ajustări tangențiale în ceea ce privește alin. (12) art. 10 și alin. (1) art. 101.

De asemenea, ținând cont de prevederile art. 7 din Codul Civil, în proiect a fost introdusă o clauză care precizează că prevederile prezentei legi nu se aplică contractelor deja încheiate la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Totodată, ținând cont că proiectul de hotărâre urmărește realizarea prevederilor Hotărârii Curții Constituționale, se propune ca hotărârea de Guvern să intre în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi si reprezentanților APL să expedieze propuneri, recomandări sau obiecții în privința proiectului în cauză la adresa de email info@calm.md

Fișier:
Proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului de lege cu privire la modificarea Legii nr.1308/1997 privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului (privind administrarea terenurilor proprietate publică) (număr unic 130/MDED/2024)

Imprimare