Programul Comunitatea Mea este implementat de Agenția Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și are ca obiectiv susținerea autorităților publice locale pentru a asigura o guvernare mai eficientă, transparentă și responsabilă față de cetățeni.
Proiectul este orientat spre creșterea capacităților autoritățile locale și susținerea lor în procesul de dezvoltare a comunităților. Pe lângă asistența tehnică, acesta presupune și o componentă investițională de care vor beneficia mai multe comunități pentru implementarea anumitor obiective.
O altă componentă a acestui program constituie ajustarea politicilor și strategiilor din domeniul APL la realitățile și necesitățile acestora. În acest fel, Programul Comunitatea Mea va ajuta Guvernul Republicii Moldova, dar și autoritățile administrației publice locale, reprezentate de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în stabilirea unui dialog efectiv, real și permanent între Guvern și administrația publică locală .
Având aceleași obiective, CALM și Programul Comunitatea Mea vor colabora în vederea îmbunătățirii sistemului de administrare publică locală, a cadrului legislativ și a capacităților autorităților locale.
În acest context, directorul executiv al CALM Viorel Furdui a explicat că proiectul pe care îl vor implementa CALM și Programul Comunitatea Mea va fi focusat pe două componente fundamentale, extrem de necesare pentru a putea avansa în domeniul descentralizării și reformei administrației publice din Republica Moldova.
„În primul rând, în parteneriat cu alte organizații și experți independenți, vom realiza un studiu privind costul competențelor autorităților publice locale. Potrivit directorului executiv al CALM, acesta este un exercițiu extrem de important, deoarece pe umerii administrației publice au fost transferate sistematic mai multe competențe fără acoperire financiară. Mai mult decât atât, practic, niciodată nu au fost evaluate sau stabilite costurile reale ale acestor competențe și din acest motiv întotdeauna a existat o discrepanță enormă dintre multitudinea de competențe care se transferă pe umeri administrației publice locale și lipsa resurselor pentru implementarea acestora.
„Acest exercițiu pe care îl vom realiza cu suportul Programului Comunitatea Mea și cu participarea experților independenți ne va permite în dialogul cu autoritățile Centrale să venim cu argumente tehnice, bazate pe cifre exacte și statistici și să convingem că este necesară o altă abordare în ceea ce înseamnă finanțele publice locale, descentrarea financiară, acordarea mai multor posibilități și mai multor resurse financiare administrației publice locale.
O altă componentă a proiectului pe care o vor realiza CALM și Programul Comunitatea Mea este inovativă și absolut necesară, în primul rând, Republicii Moldova, inclusiv autorităților publice locale și colectivităților locale. Aceasta constă în elaborarea unei concepții preliminare privind reforma administrației publice locale. „Este un subiect extraordinar de important, mai ales în contextul în care permanent au fost opinii care au interpretat destul de trunchiat acest subiect. Unii vorbesc doar despre aspectul administrativ teritorial, alții doar costuri sau de aspectul economico-financiar și niciodată nu a existat o abordare complexă, o înțelegere profundă a acestei probleme, a complexității elementelor ce trebuie abordate pentru a se asigura o reformă cu adevărat cu succes.
Viorel Furdui a menționat că Republica Moldova a avut, în acest sens, o experiență, din păcate, nereușită. „Nu neapărat din motivul că ideea a fost rea, dar anume din cauza unor abordări înguste și că din procesul anterior de reformă au fost excluși actorii principali, cei care, în primul rând, trebuie să fie beneficiari – cetățeni și autoritățile publice locale.
Astfel, obiectivul CALM în acest proces este implicarea într-un mod participativ a tuturor actorilor relevanți din acest domeniu, iar la prima etapă inițierea unor discuții privind conceptul a ceea ce înseamnă o reformă a administrație publice în vederea identificării tuturor elementelor importante pentru realizarea acesteia.
„Pentru elaborarea conceptului acestei reforme, trebuie să discutăm foarte larg cu reprezentanții administrației publice locale, administrației centrale, reprezentanții Parlamentului, este necesară și implicarea diferitor organizații neguvernamentale și a cetățenilor ca, în final, să ajungem la un consens larg – obiectiv extrem de necesar atunci când este vorba despre astfel de reforme, a punctat directorul executiv al CALM.
Viorel Furdui a subliniat faptul că această idee inovativă nu a fost aplicată până acum în Republica Moldova, însă anume o asemenea abordare va permite o bună înțelegere a ceea ce înseamnă, în esență, o reformă a administrației publice locale care trebuie să fie conectată cu reforma administrației publice centrale și cu toate elementele și etapele necesare de parcurs pentru a avea un rezultat de succes.
„Cu atât mai mult, la momentul actual avem experiența proprie, dar și a altor state care au implementat asemenea reforme și cunoaștem care au fost greșelile ce trebuie evitate. Avem nevoie de o reformă în beneficiul cetățeanului, acesta să fie în centrul atenției, nu funcționarii, nu guvernanții, nu experții străini sau alții. Ne dorim ca rezultatul acestei reforme să îmbunătățească viața cetățeanului, să nu-l facă să sufere mai mult sau să umble în căutarea serviciilor publice, să parcurgă distanțe, să aibă costuri mai mari, etc..
În concluzie, Viorel Furdui și-a exprimat bucuria în ceea ce privește schimbările din ultimul timp din cadrul Programului Comunitatea Mea care au dus la impulsionarea acestui program foarte important și la focusarea atenției pe obiective strategice ce urmăresc schimbări de sistem și îmbunătățirea capacităților autorităților publice locale.
Programul Comunitatea Mea este un program al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) cu un buget în valoare de 20,5 mln dolari SUA (grant) care are scopul de a susține autoritățile publice locale pentru a asigura o guvernare mai eficientă, transparentă și responsabilă față de cetățeni. Programul a fost lansat în luna mai anul curent. Durata implementării este de 5 ani iar beneficiari vor fi peste 100 de localități și peste 100 000 de cetățeni ai Republicii Moldova.
Pentru mai multe informații despre Programul Comunitatea Mea, accesați pagina de Facebook/ProgramulComunitateaMea/.
Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM