Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a organizat la 22 octombrie o ședință cu participarea reprezentanților Ministerelor Finanțelor, Justiției și ai Congresului Autorităților Locale din Moldova. Subiectul abordat în cadrul întrunirii a fost necesitatea modificării unor acte normative ce survine ca urmare a modernizării Codului Civil. Astfel, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului examinează posibilitatea stabilirii unui cuantum maxim al taxei percepute de către autoritatea locală la înregistrarea contractelor de arendă.
Participanții la ședință au discutat și despre necesitatea modificării hotărârii Guvernului aprobată în temeiul Legii cu privire la arenda în agricultură, care deja a fost abrogată în momentul intrării în vigoare a Legii cu privire la modernizarea Codului Civil.
CALM și-a reiterat dezacordul privind stabilirea oricărui plafon la taxele locale, amintind că potrivit Constituției și cadrului normativ în vigoare, autoritățile locale dispun de autonomie decizională deplină în toate domeniile de competențe proprii.
Potrivit expertului CALM Alexandru Morcov, ar fi salutabilă elaborarea unei metodologii-cadru care ar prevedea criteriile de calculare a taxelor pentru acest serviciu de înregistrare a contractelor de arendă în Registrul Contractelor de Arendă, deținătorul căruia este APL. Alexandru Morcov a fost de părere că fiind stabilite aceste criterii, metodologia ar crea condiții pentru ca APL să acționeze în limitele legale, aplicându-le în funcție de specificul fiecărei localități.
Expertul Ludmila Malai a menționat că în cazul în care totuși va fi elaborat și aprobat un act normativ care să stabilească un cuantum maxim al taxei percepute de către autoritatea locală la înregistrarea contractelor de arendă, Ministerul Finanțelor ar urma să identifice surse financiare suplimentare în bugetul de stat pentru a acoperi deficitul APL care va fi creat în acest proces.
CALM reamintește că în contextul în care terenurile agricole sunt foarte fragmentate, de cele mai multe ori nu sunt prelucrate de către proprietar, ci sunt transmise în arendă unor agenți economici. Exercitarea acestei competențe de către APL a fost condiționată de necesitatea de a apropia acest serviciu de cetățeni, mai ales de ce care locuiesc în satele și comunele Republicii Moldova. Bugetele, capacitățile și dotarea tehnico-materială a APL diferă de la o localitate la alta, iar stabilirea unor plafoane nu doar ar afecta autonomia locală, dar și calitatea acestui serviciu prestat cetățenilor și agenților economici din localitățile rurale.
Serviciul de Comunicare al CALM