„Colectivitățile teritoriale mobilizate, în fața dramei ucrainene” este genericul seminarului de lucru care s-a desfășurat la 17 martie 2022, la Institutul Francez din București. La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei din România, Asociaţiei Comunelor din România, Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, Asociaţiei Oraşelor din România și Asociaţiei Municipiilor din România, Asociaţiei Franceze a Consiliului Municipalităţilor şi Regiunilor din Europa (AFCCRE) și ai Congresului Autorităților Locale din Moldova. CALM a fost reprezentat de directorul executiv Viorel Furdui, vicepreședintele asociației, președintele Rețelei Municipiilor și Orașelor din cadrul CALM, primarul municipiului Edineț, Constantin Cojocaru; vicepreședintele asociației, primarul municipiului Strășeni, Valentina Casian și vicepreședintele asociației, primarul orașului Leova, Alexandru Bujoreanu.
Reprezentanţii autorităţilor locale din cele trei state au prezentat exemple de mobilizare pentru a răspunde concret solicitărilor autorităţilor aflate în prima linie pentru primirea refugiaţilor, în special în România şi în Republica Moldova. Totodată, participanții la eveniment și-au exprimat susținerea pentru colegii lor din Ucraina și s-au angajat să răspundă solicitărilor autorităților locale din țările care primesc refugiați.
În cadrul întrunirii a fost adoptată o declaraţie comună în care este condamnată „cu fermitate invadarea militară a Ucrainei de către forţele ruse şi ameninţările pe care aceasta le presupune asupra integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”.
De asemenea, reprezentanții CALM au avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă. Importanța dezvoltării relațiilor de cooperare, rolul și importanța unității structurilor asociative din cele două state, proiecte cu impact major pentru comunități, au fost temele abordate în cadrul evenimentului.
În cadrul întrevederii cu viceprimarul general al Municipiului București, Stelian Bujduveanu, s-a vorbit despre modalitățile de cooperare dintre Municipiul București și CALM.