În cadrul primei ședințe a Comitetului de monitorizare a LEADER, cu participarea Ministrului Dezvoltării Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea eveniment ce a avut loc la 15 iulie, au fost abordate provocările în procesul de implementare a acestui Program. CALM este membru a acestui grup de lucru și a fost reprezentat de către expertul Viorel Rusu.

„Programul LEADER și GAL-urile reprezintă un model de succes pentru dezvoltarea rurală din R. Moldova. Cu toate acestea, pentru a maximiza beneficiile și a depăși provocările, este necesară o implicare constantă și un efort comun din partea tuturor actorilor implicați”, a declarat vicepremierul Vladimir Bolea.

În cadrul ședinței a fost pus în discuție și faptul că pentru 19 dintre cele 51 de GAL-uri (grupuri de acțiune locală) deocamdată nu au fost identificate surse de finanțare. „ Ne-am adresat donatorilor deoarece ne dorim să fie susținute toate inițiativele de acest fel, astfel încât să nu descurajăm dezvoltarea rurală pe diverse componente”, a specificat expertul CALM Viorel Rusu.

Cele 51 de GAL-uri cuprind mai mult de jumătate din populația  și teritoriul R. Moldova. GAL-urile sau grupurile de acțiune locală au statut de persoană juridică și sunt formate din trei parteneri: autoritățile administrației publice locale, agenții economici și organizațiile neguvernamentale.

Abordarea LEADER se implementează în Republica Moldova din anul 2016 în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) și cu suportul oferit de către parteneri de dezvoltare (Uniunea Europeană, Polonia, SUA, Elveția, Marea Britanie, România, Estonia, Republica Cehă și alții). 

Imprimare