La 23 martie, la invitația Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), în orașul Rezina s-au reunit circa 60 de reprezentanți și reprezentante ai/ale administrației locale și societății civile (inclusiv persoane cu dizabilități) din raioanele Rezina, Telenești și Șoldănești. Participanții au aflat mai multe despre „Importanța participării incluzive în procesele decizionale și electorale”.
Primarul orașului Rezina, Simion Tatarov, a amintit că anul acesta avem alegeri locale, anul viitor vor fi alegeri prezidențiale, apoi vor fi organizate alegerile parlamentare. „În afară de aceasta, am ales să avem un parcurs european, iar viitorul copiilor noștri depinde de felul în care vom implica cetățenii în procesele electorale și decizionale.” Potrivit primarului, activismul civic trebuie promovat la nivel local, astfel încât să reușim să înregistrăm cât mai multe progrese la nivel național.
Formatoarea Victoria Matveev a vorbit despre caracteristicile participării cetățenești și beneficiile acesteia, dar și despre importanța reprezentării diferitor categorii de cetățeni în organele elective. De asemenea, Victoria Matveev a prezentat exemple de primare care au reușit să înregistreze rezultate remarcabile în activitate, printre acestea fiind președinta CALM, Tatiana Badan; președinta Comisiei Administrației Publice din Parlamentul R. Moldova, Larisa Voloh, fostă primară de Palanca, Ștefan Vodă; primara de Zubrești, Strășeni, Maria Manoli; primara de Dănceni, Ialoveni, Victoria Butuc Guranda etc. „Acestea sunt doar câteva exemple de femei care au demonstrat că pot fi bune lidere la nivel local și național și care suntem convinși că pot deveni sursă de inspirație și pentru Dvs.”, le-a spus experta CALM participantelor la eveniment.
Expertul Viorel Rusu a vorbit despre dreptul de a alege și de a fi ales. Incompatibilitățile funcțiilor, restricțiile privind dreptul de a fi ales, inclusiv prevederile noului Cod electoral, au fost alte subiecte în atenția participanților la seminarul de instruire. „Pentru funcția de primar sau primară pot candida cetățenii care au împlinit vârsta de 23 de ani și au studii generale. Consilierii locali pot fi cetățenii R. Moldova cu drept de vot, care au împlinit în ziua alegerilor locale 18 ani.”
Totodată, participanții la eveniment au aflat mai multe despre asigurarea egalității de șanse, cooperarea dintre primar și Consiliul local, obligațiile, drepturile și garanțiile sociale ale aleșilor locali.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al poporului american, oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Ambasadei Marii Britanii la Chișinău și al Fondului pentru Buna Guvernare, CALM este partener de implementare.