Congresul Autorităților Locale din Moldova a împlinit 5 ani de activitate, ocazie cu care membrii CALM au făcut un bilanț al inițiativelor realizate, dar și a celor în derulare. Este chintesența celor prezentate în 24 de pagini ale ziarului dedicat reprezentanților APL, care a devenit o platformă de legătură între APL, dar și o modalitate de a prezenta cele mai importante proiecte, dar și practici de succes.

Una dintre inițiativele revoluționare ale CALM se regăsește chiar pe prima pagină. Astfel, în urma demersurilor constante ale CALM, Executivul de la București a luat decizia de a privilegia, inclusiv financiar, oraşele şi comunele din Republica Moldova care au înfrăţiri cu localităţi din România.

Editorialul ediției aniversare este semnat de președintele CALM, Tatiana Badan, care apreciază coeziunea care se atestă în ultima vreme în rândul APL, în special datorită faptului că sunt parte a organizației care le reprezintă interesele: ”Această organizație, fiind formată după principiile neafilierii politice și guvernamentale, pe care le-a urmat cu strictețe, precum și prin acțiunile sale concrete, a câștigat încrederea majorității APL, devenind forța și vocea principală a guvernării locale din Republica Moldova atât pe plan intern, cât și internațional! Credem că, aleșii locali, prin intermediul CALM și prin exemplul său, au demonstrat că și în Republica Moldova este posibil un consens între diferite forțe politice, atunci când interesele vitale ale cetățenilor și cele naționale ale țării prevalează asupra unor ambiții și interese de partid sau de grup. Iar aceste interese generale sunt: descentralizarea, autonomia și dezvoltarea locală, nevoile și cerințele comunităților locale.”

Adunarea Generală a CALM s-a desfăşurat al cincilea an consecutiv, în prezența majorității primarilor localităţilor din Moldova, a prim-ministrului Pavel Filip, a funcționarilor din cadrul ministerelor și comisiilor parlamentare, reprezentanților corpului diplomatic. De asemenea, au participat mai mulți lideri și reprezentanți marcanți ai celor mai active asociații APL din Europa, parteneri și cei mai buni prieteni ai CALM pe plan internațional: Consiliul Municipalităților și Regiunilor din Europa (CEMR), Asociația Comunelor din România (ACoR), Asociația Municipalităților din Bulgaria (NAMBR), Asociația Municipalităților din Letonia (LPS), Asociația municipalităților din Slovacia (ZMOS). Toți participanții la reuniune au apreciat rolul CALM, ca un liant în solidarizarea primarilor, dar și ca o organizație reprezentativă a APL, pregătită, profesionistă și demnă să fie implicată în elaborarea politicilor de stat. 

În cadrul adunării, reprezentanţii APL au vorbit şi despre necesitatea depolitizării administraţiei locale. Prezent la eveniment, şeful executivului a propus lansarea unei platforme de comunicare, pentru menţinerea unui dialog între administraţia publică centrală şi cea locală. Totodată, premierul a declarat că va depune efortul necesar astfel încât o parte din Fondul Rutier pentru anul 2016 să poată fi utilizat şi pentru reabilitarea drumurilor din localităţi.

La rândul lor, primarii au menționat că, împreună cu experții CALM, au proiecte de legi care ar aduce schimbarea, dar nu sunt auziţi. Aceştia au punctat toate dificultățile cu care se confruntă în faţa puterii centrale de la Chişinău, a partenerilor și a asociațiilor de profil din străinătate. Potrivit lor, descentralizarea administrativă ar putea ajuta la modernizarea şi europenizarea localităţilor. Dar majoritatea proiectelor de primă necesitate nu ajung însă pe agenda deputaţilor. Opiniile edililor locali au fost redate în paginile ziarului.

Tot în paginile acestei ediții, găsiți o corespondență consistentă privind distribuirea Fondului Rutier, un subiect de maximă importanță pentru APL. CALM, în calitate de promotor al intereselor APL și al politicilor de fortificare a autonomiei locale, avertizează despre încercările de a păstra caracterul centralizat și netransparent al acestuia. Reprezentanții CALM menționează: ”În pofida promisiunilor și angajamentelor pe care și le-au asumat autoritățile, depolitizarea fondurilor publice și descentralizarea acestora întârzie, iar rezistența vizibilă cu care se încearcă să se păstreze caracterul centralizat și excesiv de politizat al acestora pune în gardă APL! Membrii CALM consideră că prin tergiversarea reformei pe acest segment va persista fenomenul coruperii politice, iar primarii vor fi în continuare ”vasalii” puterii centrale și vor primi resurse doar dacă vor demonstra ”loialitate și supunere”.

Acestea, dar și alte articole, pot fi citite în ediția din luna martie a ziarului: ”Vocea Administrației Locale”, o variantă tipărită în care se regăsesc propunerile CALM, dar și opiniile tranșante ale membrilor săi, parcursul discuțiilor și negocierilor cu autoritățile locale, reportaje despre activitățile pe plan extern, dar și practici pozitive care ar contribui la dezvoltarea localităților.

Lectură plăcută!

Fișier:

Imprimare