Pe data de 18 martie curent, Congresul Autorităților Locale (CALM) a dat startul unei serii de seminare de instruire pentru reprezentanții APL, cu genericul: ” Bugetarea pe bază de programe și performanță”. Astfel, experții CALM s-au deplasat în raionul Anenii Noi, unde au susținut un curs teoretic, dar și au răspuns la întrebările  primarilor și contabililor, persoane implicate direct în elaborarea și gestionarea bugetelor locale.

În debutul seminarului, directorul executiv CALM, Viorel Furdui, a salutat audiența și a menționat că obiectivul principal al instruirii constă în consolidarea capacităților APL de nivelul I în domeniul bugetării în bază de programe şi performanţă la nivel local: ” Bugetarea bazată pe performanţă este o metodă relativ nouă de fundamentare a bugetului şi un instrument de management bugetar care asigură stabilirea priorităţilor şi luarea deciziilor bugetare în funcţie de rezultatele programelor publice. Deși acest sistem de bugetare a început să fie aplicat în toate APL de nivelul I începând cu anul 2016, se simte nevoia unor discuții în profunzime, cu suportul experților în domeniu. Astfel, pot fi identificate punctele forte și cele slabe, dar și stabilite strategii bugetare într-un caz sau altul. Participanții la aceste seminare vor avea posibilitatea să discute problemele actuale care au apărut în legătură cu implementarea noilor modalități de formare și executare a bugetelor locale, precum și impedimentele, problemele practice care vizează administrarea finanțelor publice locale.”

Agenda instruirii  a cuprins atât partea teoretică, cea care înglobează conceptul, aspectele legale, structura şi elementele programului, organizarea procesului bugetării pe programe şi performanţă, cât și cea practică, care prevede o sesiune de întrebări din partea participanților privind bugetele bazate pe programe şi performanţă la nivel local și discutarea/colectarea întrebărilor stringente din domeniul finanțelor publice locale.

Prin organizarea unor astfel de seminare de instruire, CALM își propune să asigure APL locale de nivelul I cu informația și instruirea necesară în vederea elaborării bugetelor pentru anul 2017, precum și să-i consilieze în ceea ce privește problemele actuale care vizează  procesul bugetar din anul 2016.

Seria de ateliere de instruire va continua și în alte raioane ale țării, în cadrul cărora autorităţilor publice locale vor fi familiarizaţi cu conceptul bugetării bazată pe performanţă şi cu experienţa internaţională în acest domeniu. 

Instruirea are loc in cadrul Proiectului  Consolidarea capacităților CALM în domeniul finanțelor publice implementat de Congresul Autoritatilor Locale din Moldova, în parteneriat cuAsociația Autorităților Locale din Slovacia (ZMOS) și Asociația ofițerilor financiari din Administrația Publică Locală din Slovacia (AKE SR) și este finanțat de Oficiul Regional PNUD pentru Europa și țările CSI.

Imprimare