Miercuri, 29 aprilie, CALM a organizat o ședință online cu participarea a peste 90 de reprezentanți ai autorităților locale, Ministrului Educației, Culturii și Cercetării (MECC) Igor Șarov, directorului Direcției generale învățământ preșcolar, primar și secundar general Valentin Crudu, șefului Direcției politici salariale și monitorizarea angajaților în sectorul bugetar a Ministerului Finanțelor Raisa Ghilan, consultantul principal al Direcției arte și industrii creative Olga Susarenco și a altor reprezentanți ai autorităților centrale. Evenimentul a fost organizat în contextul în care în această perioadă de stare urgență, din cauza legislației imperfecte și a posibilității de interpretare a acesteia, aleșii locali se confruntă cu mai multe probleme în gestionarea activității instituțiilor educaționale din localitățile pe care le administrează, dar și a celor din domeniul culturii.
Ministrul Educației Igro Șarov a mulțumit CALM pentru această oportunitate de a dialoga cu aleșii locali, menționând că declanșarea acestei situații cauzate de răspândirea coronavirusului ne-a luat pe toți prin surprindere și a reflectat trei probleme din domeniul învățământului: lipsa de tehnică, lipsa de internet și lipsa abilităților digitale la o parte din populație. Potrivit Ministrului, MECC își propune să asigure în perioada următoare cu echipamente și conexiune la internet profesorii și elevii care nu dețin tehnică de calcul, să contribuie la formarea cadrelor didactice privind utilizarea resurselor digitale, dar și la monitorizarea procesului educațional la distanță etc.
Primarii au vorbit despre atribuțiile fondatorului instituției de educație timpurie (APL), activitatea și salarizarea personalului pedagogic și tehnic, posibilitatea de stopare temporara a activității grădinițelor și a instituțiilor culturale, modalitățile de aplicare a concediilor plătite și/sau alte forme prevăzute de lege pentru angajați /instituții care nu pot activa de la distanță, condițiile în care trebuie achitate performanțele în muncă în această perioadă, salarizarea angajaților bibliotecilor și din domeniul culturii, etc.
Președintele CALM Tatiana Badan, primar al satului Selemet, Cimișlia a afirmat că în această perioadă, în multe sate din Republica Moldova nu a fost posibilă continuarea la distanță a procesului de studiu în instituțiile de învățământ timpuriu. „Din momentul în care a fost decretată starea de urgență în Republica Moldova, angajaților grădinițelor de copii din raionul Cimișlia li s-au acordat concedii anuale de odihnă. Cum vom proceda însă la vară când părinții vor trebui să meargă la serviciu? Totodată, trebuie să existe o claritate juridică în raporturile salariale. Dacă tot salarizăm personalul tehnic al acestor instituții, am putea, de exemplu, să-i implicăm pe aceștia în alte activități.”
Președintele CALM a propus ca din economiile făcute acum la capitolul alimentație a copiilor să fie posibilă procurarea de computere sau conectarea la internet a instituțiile preșcolare unde acesta lipsește, doar că pentru aceasta este nevoie ca APL-urilor să li se ofere posibilitatea să opereze modificări în bugetele locale.
Unii reprezentanți ai APL au fost de părere că nu există echitate în decizia de a salariza în același mod angajații statului care își exercită atribuțiile de serviciu și cei care stau acasă.
Reprezentanta Ministerului Finanțelor Raisa Ghilan a specificat că pentru unitățile care nu pot desfășura munca la distanță, în Codul Muncii este prevăzută perioada de staționare și pentru acești angajați este posibilă remunerarea cu 2/3 din salariu.
Primarul orașului Comrat Serghei Anastasov a declarat că atunci când APC intervine în competențele APL ar trebui să ofere și resurse financiare pentru exercitarea acestora. „Salariile pentru angajații din domeniul culturii pe care trebuie să le achităm din banii proprii au fost majorate cu 200%, bugetul primăriei crește anual cu 15-20%. Din ce resurse să achităm aceste salarii?” a întrebat Serghei Anastasov.
Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a constatat că APL-urile au nevoie de mai multe pârghii pentru a putea lua mai multe decizii, în funcție de situația din fiecare comunitate. Potrivit directorului executiv al CALM, metodologiile elaborate de MECC care vizează și activitatea autoritățile locale ar trebui să fie consultate cu reprezentații APL în momentul conceptualizării acestora, astfel vom fi evitate multe dintre discuțiile care au loc acum și multe dintre problemele cu care se confruntă în prezent autoritățile locale.
S-a stabilit ca mai multe documentele elaborate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării să fie transmise autorităților publice locale prin intermediul CALM. De asemenea, s-a convenit ca o următoare ședință în acest format să aibă loc la sfârșitul lunii mai.
Problemele abordate în cadrul evenimentului vor constitui subiect de analiză și temei pentru discuțiile ulterioare. CALM consideră că această cooperare este una promițătoare, dar și un exemplu de dialog între MECC și CALM. Ne exprimăm speranța că acest model va fi preluat și de alte structuri statale.
Serviciul de Comunicare al CALM