La data de 12 mai 2017, a avut loc ședința lărgită a Consiliului de Administrare al Congresului Autorităţilor Locale din Moldova (CALM). La ședință au participat membrii Consiliului de administrare a CALM, președinții asociațiilor primarilor de la nivel raional, partenerii de dezvoltare, experți, etc, precum și reprezentanți ai administrației publice centrale. În cadrul ședinței au fost prezentate și discutate principalele concepte existente privind reforma teritorial – administrativă din Republica Moldova și a proiectului viziunii CALM privind căile reorganizării/optimizării administrativ-teritoriale. Tot astăzi a avut loc și prezentarea serviciului CALM de asistență și consultanță pentru APL și operatorii sistemelor rurale de aprovizionare cu apă și sanitație.

La moment, se discută despre 3 modele de reformă teritorial-administrativă, două dintre care, în opinia noastră sunt extrem de periculoase, rupte de realitate și bazate pe interpretări/premise greșite a problemelor adevărate cu care se confruntă APL. Asta, deoarece își propun să reducă în mod voluntar si neargumentat până la 300 și chiar până la 100 numărul de primării, care sunt la etapa actuală 898!!! Aceasta se întimplă în situația când lipsește o viziune foarte clară și complexă asupra tuturor aspectelor unor astfel de reforme, lipsește un consens general social, lipsesc condiții pentru astfel de măsuri radicale și lipsesc evaluări complexe ale impactului social, economic, financiar, cultural, administrativ etc. 
CALM propune modelul său de abordare a reformei APL în domeniul dat: mai complex, prudent și etapizat care se bazează pe: înțelegerea deplină a sensului unei reforme a APL; pe cadrul legal și strategic din domeniul descentralizării, pe problemele și necesitățile actuale reale ale comunităților locale din RM;  revizuirii rolului și locului APL de nivelul 2 (raioane); pe discuții și un consens larg social/politic; bazat pe realitățile din RM și pragmatism; posibilitatea evaluării impactului la fiecare etapă; reducerea maximală a costurilor (sociale, politice, economice etc.); posibilitatea de evaluare la fiecare etapă a greșelilor/deficienților neprevăzute etc.
        
De asemenea, CALM propune o optimizare administrativ-teritorială bazată pe amalgamarea/consolidarea voluntară a APL de nivelul I unde descentralizarea ocupă un loc primordial, iar consolidarea/reorganizarea teritorială devine un element opțional. Trebuie continuat cu tot ceea ce este pozitiv și abia a început să fie realizat până acum, ne referim la: continuarea reformei de descentralizare financiară, patrimonială, evaluarea bunurilor imobile, transferul altor surse de venit către APL. 
       
Descentralizarea și liberalizarea maximală în domeniul structurii și statelor de personal, precum și în domeniul salarial. Să asigurăm APL cu un complex de instrumente și mecanisme, inclusiv prin folosirea tehnologiilor moderne/e-guvernare, eficiente de administrare a treburilor locale. În același timp, în paralel, e necesar să dezvoltăm și să implementăm cadrul legal şi instituţional al amalgamării voluntare, dând posibilitatea celor care doresc şi pot să se unească să o facă; să dezvoltăm concepția orașelor/municipiilor în calitate de poluri de creștere; dezvoltăm cadrul legal/instituțional/financiar privind cooperarea intercomunitară; dezvoltăm mecanisme de delegare a anumitor servicii-competențe etc.
        
Potrivit membrilor CALM, tema data este extrem de importantă, necesită discuții largi pentru ca să fie elaborată o poziție consolidată şi argumentată. În acest sens, CALM va organiza evenimente de consultare în toate 32 de raioane, pentru ca ulterior să vină cu o poziție consolidată și propuneri concrete pentru Guvern.
Imprimare