Miercuri, 4 iulie, la Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul ședinței Comisiei parlamentare „Mediu și Dezvoltare Regională au avut loc audieri publice privind aplicarea art. 10 din Legea cu privire la spațiile verzi ale localităților urbane și rurale. La eveniment au participat membri ai Comisiei, ai Guvernului, reprezentanți ai APL (expertul CALM Viorel Rusu și primarul comunei Lozova Lilian Botnaru) și ai societății civile.
Membrii Comisiei parlamentare au menționat că spațiile verzi se micșorează și nu se utilizează conform standardelor stabilite, dând exemplul orașului Otaci unde, potrivit reprezentanților APC, spații verzi practic nu mau sunt.
În acest sens, ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a prezentat un raport în care se constată că, în general, spațiile verzi nu și-au modificat suprafața.
Un subiect distinct al ședinței a fost utilizarea abuzivă a spațiilor verzi în municipiul Chișinău. Alte subiecte abordate au fost construcțiile neautorizate, inclusiv în parcurile publice și lipsa sancționării celor care încalcă legislația în domeniu.
CALM a prezentat a viziune generală a problemelor și soluțiilor din acest domeniu.
Potrivit expertului Viorel Rusu, printre principalele probleme sunt lipsa delimitării terenurilor, dar și lipsa planurilor urbanistice, inclusiv a celor zonale.
„Nu există o descentralizare reală. Competențe sunt, dar nu sunt alocate și resurse pentru exercitarea acestora. În APL de nivelul I lipsesc specialiști în domeniul dat, care să fie salarizați.
Membrii Comisiei parlamentare „Mediu și Dezvoltare Regională urmează să decidă care dintre soluțiile propuse de CALM sunt aplicabile în termeni restrânși.
Departamentul de Comunicare al CALM