În perioada 23-25 octombrie, o delegație a Congresului Autorităților Locale din Moldova a participat la Forumul liderilor locali UE-Parteneriatul Estic. Alături de CALM, la evenimentul ce s-a desfășurat la Vilnius, Lituania au luat parte reprezentanți ai autorităților locale din Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, Suedia, Olanda, Belgia, Norvegia, Franța, etc, dar și ai tuturor țărilor-membre ale Parteneriatului Estic.  Problemele cu care se confruntă autoritățile publice locale din cadrul Parteneriatul Estic și implicarea partenerilor de dezvoltare din Uniunea Europeană pentru soluționarea acestora au fost printre subiectele-cheie abordate. Deoarece Republica Moldova, Ucraina și Georgia sunt semnatare ale acordului de asociere la UE și au un alt statut în cadrul Parteneriatului Estic,  aceste țări s-au bucurat de o mai mare atenție din partea partenerilor de dezvoltare prezenți la Forum.

Atât reprezentanții țărilor din cadrul Parteneriatului Estic, dar și cei din UE au menționat despre necesitatea consolidării asistenței din partea UE pentru aceste trei  țări, inclusiv pentru reformele la nivel de politici, descentralizării și ale APL, dar și despre posibilitatea preaderării acestor țări la UE. Președintele Asociației Autorităților Locale din Polonia Andrzej Porawski și-a exprimat regretul că nu se depun eforturi semnificative pentru promovarea Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei în vederea oferirii statutului de preaderarea la Uniunea Europeană.

Cooperarea descentralizată a fost un alt subiect pus în discuție, ceea ce presupune conlucrarea dintre municipalitățile din UE și cele din Parteneriatul Estic. Potrivit președintelui CALM Tatiana Badan, în această privință există un interes mare din ambele părți. „Cunoaștem că și PLATFORMA promovează inițiativele de sporire a suportului pentru cooperarea descentralizată, înfrățirile dintre APL din UE și cele din Parteneriatul Estic și sperăm că va veni timpul când aceste programe vor avea o amploare mult mai mare decât ceea ce avem la moment.

Coordonatorul de programe Alexandru Osadci a vorbit despre situația politică din RM după schimbările recente de la nivel politic, dialogul dintre APL și APC și discuțiile privind descentralizarea fiscală, departajarea impozitului pe venitul persoanelor juridice. Expertul CALM a menționat și aspectele pozitive ale cooperării cu Uniunea Europeană, exprimându-și recunoștința pentru suportul acordat de Ambasada UE în Republica Moldova, dar și alți parteneri de dezvoltare atunci când au existat intimidări și încercări de a distruge CALM-ul, dar și când au existat presiuni asupra APL din Republica Moldova.

De asemenea, CALM și-a exprimat aprecierea față de cooperarea cu PLATFORMA, Consiliul European al Municipalităților și Regiunilor, înregistrându-se mai multe rezultate în promovarea intereselor APL pe plan internațional. „Am vorbit de nenumărate ori despre necesitatea ca fondurile să vină direct la APL, fără intermediari, ceea ce și s-a întâmplat în anii 2017-2018, când aproape întreg programul bilateral din partea Uniunii Europene pentru Republica Moldova  a fost destinat autorităților publice locale pentru investiții capitale și infrastructura locală, a afirmat vicepreședintele CALM Ion Dolganiuc.

De asemenea, CALM a scos în evidență și provocările care există. „Primim foarte multe sfaturi din partea experților internaționali care, mai degrabă oferă avantaje centralizării decât descentralizării în domenii precum justiția, deșeurile solide, apă și canalizare, dar și alte domenii care, aparent, nu au tangență cu autoritățile locale, cum ar fi educația, sănătatea, etc. Spre regret, această tendință obstrucționează avansarea pe calea reformelor din țară, dar și a descentralizării. Ne-am exprimat speranța că colegii din UE și din alte țări cu care avem parteneriate vor veni cu alte abordări ce vor crea premise pentru descentralizarea sistemului nostru de guvernare, a menționat Alexandru Osadci.

Printre alte provocări menționate de CALM a fost necesitatea de a explica partenerilor internaționali care sunt realitățile Republicii Moldova, deoarece acestea diferă foarte mult de cele din UE.  Potrivit CALM, un rol imens îl are comunicarea.  „Sunt instrumente ce pot fi implementate  și cele care nu vor funcționa în condițiile Republicii Moldova. Sunt abordări valabile și benefice, sunt și din cele ce nu au șanse de implementare. Multe principii din cadrul țărilor partenere sunt foarte bune, dar promovarea acestora nu întotdeauna va genera dezvoltarea serviciilor, a îmbunătățirii calității vieții oamenilor. Din acest motiv, participarea la asemenea Forumuri internaționale sunt foarte binevenite, putem liber să ne exprimăm toate aceste viziuni și să le discutăm cu colegii din diferite țări, atât din Uniunea Europeană, cât și din cadrul Parteneriatului Estic, a punctat Alexandru Osadci.

Serviciul de Comunicare al CALM





















Imprimare