Miercuri, 11 iunie 2014, reprezentanții CALM, au participat la consultările publice organizate de Comisia Parlamentară pentru Administrație Publică și Dezvoltare Regională, care au a avut loc în incinta sediului Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. În cadrul audierilor, la care au participat de asemenea și reprezentanții autorităților publice locale, au fost examinate următoarelor proiecte de legi:
– Proiectul legii pentru completarea Codului contravențional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24.10.2008, înregistrat cu nr. 38 din 06.02.2014, care prevede acordarea APL a unor atribuții în domeniul ridicării mijloacelor de transport parcate neregulamentar;
– Proiectul legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative, înregistrat cu nr. 151 din 11.04.2014, care prevede acordarea unor instrumente suplimentare APL pentru combaterea ocupării abuzive a terenurilor publice și a construcțiilor neautorizate;
– Proiectul legii privind modificarea și completarea Legii nr.156 din 14.08.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, înregistrat cu nr. 184 din 16.05.2014, care prevede modificarea și completarea art. 46, alin. (1) în vederea excluderii unor situații confuze care există la moment. Actualmente acesta prevede că beneficiază de pensie calculată în cuantum de 75% din suma tuturor plăţilor lunare asigurate persoana care a activat cel puțin 8 ani în funcţia respectivă. Din diferite motive, se întâmpla ca unor aleși locali să nu le ajungă una sau câteva luni până la 8 ani (din cauza confirmării mai târzii în funcție de exemplu – al doilea tur, unele contestații, etc.). Această situație era una injustă și discriminatorie. Datorită contribuției și implicării CALM, în cadrul discuțiilor s-a acceptat formula de „2 mandate, dar nu mai puțin de 7 ani, care va exclude situațiile menționate mai sus.
Proiectele în cauză urmează să fie examinate în prima sau respectiv a doua lectură a plenului Parlamentului în viitorul apropiat.
Serviciul comunicare si relaţii cu publicul al CALM: tel. 0(22) 22-35-09, tel/fax. 0(22) 22-35-29, 0(22) 21-32-35, e-mail: info@calm.md