La data de 24 martie 2016, a fost organizat al doilea atelier de lucru cu genericul: ”Consolidarea capacităților femeilor primar în APL și în societate”. La sediul CALM și-au dat întâlnire zeci de femei primar, care sunt la primul sau la al doilea mandate în serviciul comunităților locale. Reuniunea este parte integrantă a seriei de patru ateliere de lucru, care au în calitate de ax director consolidarea capacităţilor femeilor din APL, promovarea comunicării ca o modalitate eficientă de transfer de informații utile între primărițe, dar a schimbului de bune practici între ele.

Primărițele, prezente la atelier,  au subliniat că reuniunea a fost una foarte productivă. Prin intermediul unor astfel de întâlniri au posibilitatea să se cunoască mai bine, să organizeze întâlniri tematice, profesionale, să facă schimb de experiență – ceea ce este destul de important mai ales pentru doamnele primar care sunt la primul mandat și sunt ferm convinse că au ce învăța de la colegele lor care au mai mulți ani de experiență în administrația publică.  















Imprimare