Joi, 24 mai, la sediul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) CALM a avut loc o întrevedere a reprezentanților Proiectului Twinning al Uniunii Europene „Suport pentru promovarea patrimoniului Cultural în Republica Moldova prin păstrarea și proiectarea acestuia cu experți ai CALM.

În cadrul discuției a fost prezentată activitatea proiectului și au fost analizate mecanisme de implementare a acestuia cu implicarea partajată a autorităților locale ale statului.

Experții CALM au informat reprezentanții de proiect UE despre activitatea APL, structura, competențele, finanțarea ș.a.

Reprezentanții proiectului Twinning s-au interesat și de aspecte ale legislației naționale ce ar permite rezervarea patrimoniului național.

Lipsa finanțărilor pentru biblioteci și muzee, în special cele din comunitățile rurale a fost un alt subiect al discuției. Potrivit coordonatorului de programe al CALM Alexandru Osadci, dacă pentru biblioteci se mai obțin unele granturi mici, atunci muzeele nu beneficiază de susținere financiară, iar multe clădiri cu valoare istorică și culturală sunt în pericol.

Expertul CALM Nadejda Darie a vorbit despre viața culturală de la sate, despre diversele festivaluri care se organizează în comunitățile rurale și despre specificul acestora. Nadejda Darie a scos în evidență faptul că și unii primari sunt înzestrați cu diverse talente artistice, iar atunci când CALM-ul merge într-o altă țară pentru a acumula experiență, aleșii locali sunt cei care promovează tradițiile noastre peste hotarele Republicii Moldova.

La finalul întrevederii, reprezentanții proiectului UE au mulțumit CALM pentru suport și cooperare și și-au manifestat interesul de a relua consultările în viitorul cel mai apropiat. 

Departamentul de Comunicare al CALM









Imprimare