Buletinul informativ pentru perioada 16-23 iunie 2018 conține următoarele titluri:

1. PESTE O SUTĂ DE SECRETARI AI CONSILIILOR LOCALE S-AU REUNIT SUB EGIDA CALM!

2. PRIMARII DE ORAȘE DIN ROMÂNIA ÎȘI CONSOLIDEAZĂ RELAȚIILE CU COLEGII LOR DIN REPUBLICA MOLDOVA!

3. LA ÎNĂLȚIME CU CALM!

4. DIRECTORUL EXECUTIV AL CALM VIOREL FURDUI: „SCHIMBĂRI FUNDAMENTALE CARE AR ÎMBUNĂTĂȚI CU ADEVĂRAT STAREA LUCRURILOR ÎN APL AU FOST FOARTE PUȚINE

5. MARIA MANOLI, PRIMARUL SATULUI ZUBREȘTI, STRĂȘENI: „ÎN ȚĂRILE CIVILIZATE, SISTEMUL ADMINISTRATIV DESCENTRALIZAT OFERĂ POSIBILITATEA LOCALITĂȚILOR NU DOAR SĂ EXISTE, DAR ȘI SĂ SE DEZVOLTE

6. REZULTATELE PROIECTELOR DE VALORIFICARE A POTENȚIALULUI MIGRAȚIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA, EXAMINATE LA GUVERN

7. AUTORITĂȚI PUBLICCE LOCALE DIN NORDUL MOLDOVEI AU PARTICIPAT LA UN SEMINAR DESPRE DEZVOLTAREA ECONOMICĂ LOCALĂ ȘI PROMOVAREA INVESTIȚIILOR

8. A FOST APROBATĂ DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE PENTRU CONTRACTAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCȚIE A APEDUCTULUI MAGISTRAL CAHUL – LEBEDENCO

9. TERMOELECTRICA A INAUGURAT ÎN CHIȘINĂU O ALEE CU MOBILIER DIN ȚEVI RECICLATE

10. PARCUL DE AMBULANȚE A RM SE VA REÎNNOI. BANCA DE DEZVOLTARE A COE ÎMPRUMUTĂ 12 MLN. EURO

11. INIŢIATIVA UE LEADER DE DEZVOLTARE RURALĂ ADUCE REZULTATE PROMIŢĂTOARE ÎN UTA GĂGĂUZIA ȘI RAIONUL TARACLIA

12. ANENII NOI: UN NOU POST DE SALVATORI ȘI POMPIERI A FOST INAUGURAT LA SPEIA

13. TARACLIA: PE STRĂZILE ORAȘULUI SUNT INSTALATE CAMERE DE SUPRAVEGHERE VIDEO

14. CĂUȘENI: LUCRĂRI DE AMENAJARE A SPAȚIILOR VERZI, ÎNAINTE DE SĂRBĂTOARE

Fișier:

Buletin informativ

Imprimare