La data de 15 februarie 2017, în vizită la sediul Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) s-au aflat experții Băncii Mondiale.
Discuţia sa axat pe implementarea viitorului proiect în domeniul înregistrării și evaluării masive a bunurilor imobile finanțat de către Banca Mondială, dezvoltarea cooperării între CALM, Banca Mondială Agenția Cadastru și Relații Funciare, împărtășirea experienței și problemele cu care se confruntă actualmente APL în domeniul inregistrării, delimitării și evaluării bunurilor imobile.
”CALM sprijină integral această inițiativă și ne bucurăm că în sfârșit am fost auziți, că încă o inițiativă a noastră începe să se realizeze și că acest domeniu strategic și extrem de important pentru APL este văzut drept unul prioritar. Credem ca pe această direcție există un potențial enorm și aproape ne explorat pentru dezvoltarea locală. Noi de mai mulți ani am atras atenția factorilor de decizie și partenerilor de dezvoltare privind inadminsibilitatea situației existente când în nici o localitate rurală NU a fost realizată evaluarea bunurilor imobile, când în orașe ultima evaluare a fost realizată mai mult de 10 ani în urmă, când în circa jumatate din comunitățile locale rurale bunurile imobile NU sunt înregistrate, când veniturile din impozitul pe imobil sunt extrem de mici etc. De fapt, în aceste condiții, putem spune că în Repulbica nimeni nu cunoaște prețul real al bunurilor imobile și a patrimoniului public/privat. Iar, principalul perdant al acestei situații sunt autorităile locale, care nu-și cunosc partimoniul și valoarea lui reală, precum și nu primesc venituri adecvate necesare soluționării problemelor vitale ale locuitorilor. Mai mult ca atât, în această situație, orice discuție privind dezvoltarea economică sustenabilă la nivel național, este lipsită de orice sens, atât timp cît nu avem delimitat clar patrimoniul public, nu avem o evaluare în mai mult de jumătate din comunităţi, nu sunt înregistrate imobilele la organele cadastrale…” a menționat Viorel Furdui, directorul executiv al CALM.
”Plănuim în Viitorul apropiat să începem un nou proiect, aspectele principale ale căruia ar fi anume evaluarea și înregistrarea bunurilor imobile masivă, iar în viziunea noastră CALM ca organizație reprezentativă urmează să joace un rol central în acest process alături de Agenția Cadastru și Relații Funciare și autoritățile locale, a punctat doamna Aanchal Anand, specialist în administrare a terenurilor în cadrul Băncii Mondiale.
Domnul Vasile Sîrbu, primarul satului Căzănești, raionul Telenești s-a referit la necesitatea implementării unor softuri dedicate ce țin de colectarea informației cu privire la proprietățile din mediul rural. De asemenea primarul a relatat despre problemele cu care se ciocnesc primarii zilnic în procesul colectării datelor statistice din teritoriu.
Reprezentanții CALM au menționat de asemenea, necesitatea de a atrage o mai mare atenție asupra asigurării sustenabilității și continuității în implementarea acestui proiect. Astfel ca după finalizarea proiectului dat, să rămână insituții și capacități suficiente de a continua activități orientate spre asigurarea asistenței, consultanței și instruirii permanente pentru reprezentanții APL responsabile de domeniul evidenței, registrării și evaluării bunurilor immobile.
Pe parcursul întâlnirii, părțile au convenit asupra stabilirii unor priorități pe termen scurt și mediu, continuării discuțiilor și dezvoltării relațiilor între cele două instituții.
Serviciul comunicare si relaţii cu publicul al CALM:
tel. 0(22) 22-35-09, tel/fax. 0(22) 22-35-29, e-mail: info@calm.md