La 9 iunie, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), Asociația Comunelor din România (ACoR) și Uniunea Orașelor din Rusia au avut o întrevedere online prin intermediul platformei WEBEX.
Reprezentanții APL din cele trei țări au făcut schimb de opinii privind activitatea autorităților publice locale în această perioadă de criză pandemică.
Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a declarat că după două luni de restricții, numărul persoanelor infectate cu COVID-19 în Republica Moldova este în creștere. „În această perioadă s-a văzut cât de important este rolul medicilor și al autorităților publice locale care sunt în prima linie. De asemenea, directorul executiv al CALM a fost de părere că centralizarea puternică a statului nu a permis adoptarea unor decizii prompte la nivel local. În alt context, Viorel Furdui a afirmat că sectorul economic nu a simțit susținerea statului. „Partea bună este că Guvernul a făcut modificări la bugetul de stat și astfel APL au primit anumite compensări și, cel puțin la moment, cel puțin în comunitățile locale mai mici încă nu se resimt foarte mult pierderile bugetelor locale cauzate de inactivitatea agenților economici.
Totodată, Viorel Furdui a informat colegii săi din România și Rusia despre seminarele de instruire online organizate de CALM pentru mai multe categorii de funcționari din cadrul APL cu participarea reprezentanților autorităților centrale.
Președintele ACoR Emil Drăghici a declarat că pandemia a pus în valoare tehnologiile informaționale, iar comunicarea online este mai efectivă, inclusiv cu autoritățile centrale ale statului. „În această perioadă am avut două întruniri cu premierul României, dar și cu alți reprezentanți ai Guvernului pentru a le aduce la cunoștință problemele noastre. Potrivit președintelui ACoR, se simte o scădere dramatică a veniturilor bugetelor locale din România și nu se știe dacă autoritățile locale vor reuși să asigure până la sfârșit de an finanțarea activităților proprii, chiar dacă statul a promis susținere. Emil Drăghici consideră că cea mai mare greșeală din această perioadă a fost închiderea școlilor și a bisericilor pentru o perioadă atât de lungă de timp.
Director general al Uniunii Orașelor din Rusia Alexandra Ignatieva a afirmat că de la declanșarea pandemiei, cel mai mult a avut de suferit businessul mic și mijlociu. „În Rusia la nivel de regiuni s-a decis aprobarea măsurilor de restricție, în funcție de situație. Este clar că autoritățile locale au nevoie de mai multe resurse și de mai multe finanțe pentru a face față unor asemenea provocări. Alexandra Ignatieva a menționat că în Rusia astăzi este prima zi când sunt scoase mai multe restricții, oamenii pot merge la serviciu și chiar s-au deschis terasele.
Reprezentanții APL din cele trei state au fost de părere că și întrunirea de astăzi poate fi o dovadă a faptului că autoritățile locale pot fi aproape, indiferent de locul de pe glob în care se află și au convenit ca la următoarea conferință online să fie invitați și reprezentanți ai asociațiilor autorităților locale din Bulgaria și China.
Serviciul de Comunicare al CALM