Autorităţile centrale mimează reforma descentralizării. Cel puţin aşa cred primarii din ţară, care s-au întrunit astăzi la Chişinău, pentru a-şi spune păsul guvernanţilor. Edilii afirmă că demnitarii vorbesc despre implementarea reformelor, dar în realitate nu fac nimic. În aceste condiţii, au amintit că numai descentralizarea le va oferi pârghii care îi vor ajuta să contibuie la dezvoltarea localităţilor pe care le conduc.
Primarii din ţară sunt indignaţi şi acuză autorităţile centrale că nu întreprind nicio acţiune privind descentralizarea autorităţilor publice locale. Mai mult, ei sunt sceptici că interminabilele discuţii la acest subiect ar putea schimba situaţia.
Edilii afirmă că, în prezent, mijloacele financiare le sunt repartizate de la stat în funcţie de apartenenţa politică. De aceea, au venit cu mai multe propuneri.
Premierul Iurie Leancă a admis că factorul politic a influenţat în unele cazuri distrubuţia banilor, dar a promis că lucrurile se vor schimba.
Precizăm că la începutul acestui an Guvernul SUA se declara dezamăgit de decizia autorităţilor Republicii Moldova de a nu pune în aplicare pe deplin şi imediat Legea privind finanţele publice locale şi a stopat finanţarea proiectelor de descentralizare. O decizie similară a fost luată la finele anului trecut şi de către Suedia.