La Băhrinești,în luna iunie a luat start lansarea unui concurs care presupune amenajarea terenurilor de joacă în 12 sectoare ale satului.Această activitate vine să susțină dezvoltarea comunității.
La 19 iunie,anul curent a fost sărbătorită deschiderea primului teren de joacă cu denumirea
Bălți, 24 iunie 2014. A fost evaluat și actualizat planul operațional al proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de gestionare a deșeurilor solide în raioanele Șoldănești, Rezina și Florești”, cu finanțare din partea Guvernului Germaniei.
Începînd cu ziua de 8 mai, copiii celor două grădiniţe din Teleneşti se pot bucura de locurile de joacă ce au fost create aici prin eforturile comune ale locuitorilor oraşului şi ale echipei BCI în cadrul unui proiect. Proiectul este intitulat Promovarea Planificării şi Implementării Participative ca mecanism eficient de abilitare a comunităţii şi dezvoltare locală durabilăşi este implementat de Business Consulting Institute în cooperare cu Primăriile Teleneşti şi Orhei, cu sprijinul financiar al Uniunii Europeane.
Primăria municipiului Bălţi a organizat ieri Ziua uşilor deschise. Acţiunea a fost prilejuită de Ziua profesională a funcţionarului public, marcată în R. Moldova pe 23 iunie, transmite MOLDPRES.
În perioada 20 – 21 iunie 2014 Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a organizat atelierul de lucru cu privire la elaborarea Planului Strategic de activitate a CALM pentru anii 2014-2019 la care au participat peste 30 membri ai Consiliului de Administrare și secretariatul CALM.
În adresa Congresului Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) a parvenit solicitarea din partea in partea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova de a veni cu o opinie privind implementarea legii nr.198-XV din 15 mai 2003 privind arenda în agricultură.
În
În adresa Congresului Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) a parvenit solicitarea din partea in partea Ministerului Mediului al Republicii Moldova de a veni cu un aviz privind proiectul Hotărîrii Guvernului cu privire la modificarea și completarea Hotărîrii Guvernului nr.802 din 09.10.2013 pentru aprobarea Regulamentului privind condiţiile de deversare a apelor uzate în corpurile de apă.
În adresa Congresului Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) a parvenit solicitarea din partea in partea Ministerului Mediului din Republica Moldova de a veni cu un aviz privind proiectul Ordinului Ministrului Mediului privind aprobarea Celor mai bune tehnici disponibile pentru emisiile de apă uzată din industria alimentară.
Buletinul informativ conține următoarele titluri:
1. SECRETARUL DE STAT A CAROLINEI DE NORD A DISCUTAT CU AUTORITĂȚILE LOCALE DIN MOLDOVA
2. INFORMAȚIE PRIVIND EMISIUNEA ”VOCEA ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE” DIN 21 IUNIE 2014
3. INFORMAȚIE PRIVIND EDIŢIA SPECIALĂ DIN 15 IUNIE 2014 - CAMPANIA
Buletinul informativ conține următoarele titluri:
1. SECRETARUL DE STAT A CAROLINEI DE NORD A DISCUTAT CU AUTORITĂȚILE LOCALE DIN MOLDOVA
2. INFORMAȚIE PRIVIND EMISIUNEA ”VOCEA ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE” DIN 21 IUNIE 2014
3. INFORMAȚIE PRIVIND EDIŢIA SPECIALĂ DIN 15 IUNIE 2014 - CAMPANIA
(Русский) Автономное территориальное образование Гагаузия (Гагауз Ери) рассматривается в качестве основного варианта расположения инновационного IT-технопарка «iGrad», сообщает информационный портал Newsline, ссылаясь на информированные источники. Как отмечается, рабочая встреча организационной группы проекта с руководством автономии, с целью проработки плана внедрения проекта, может быть инициирована уже в начале июля этого года.
Au început lucrările de renovare a drumurilor în oraşul Edineţ. Anul acesta circa două milioane lei vor fi investite în drumuri, bani alocaţi atăt din bugetul local cît şi din cel de stat. Lrările sînt efectuate de către ÎM “Direcţia de Producere a Gospodăriei Locativ-Comunale Edineţ”.