Sergiu Cioclea, este candidatul selectat la şefia BNM, susţin sursele Deschide.MD participante la şedinţă. În scurt timp, Ştefan Creangă va ieşi în faţa presei şi va face public anunţul.
Peste 400 de kilometri de drumuri naţionale vor intra în reparaţie în această lună. Printre principalele trasee care urmează a fi reabilitate sunt Chişinău - Ungheni, Bălţi - Sărăteni, Chişinău - Giurgiuleşti. Majoritatea lucrărilor sunt finanţate din fonduri externe.
Primarii a 25 de localități urbane și rurale de pe întreg teritoriul țării vor încerca să implice băștinașii plecați din sat în dezvoltarea localității. Aceștia contează nu doar pe sprijinul financiar în realizarea unor proiecte, importantă fiind participarea și mobilizarea în susținerea unor proiecte cu impact, spun primarii. Fără a avea formalizată vreo platformă de dialog, mulți edili au reușit să atragă deja asemenea investiții în localitate.
Au plecat peste hotare, dar nu au uitat de unde au pornit. Este vorba despre mai mulți locuitori ai satului Selemet din Cimișlia care sunt stabiliți în Olanda, Franţa, Marea Britanie, SUA, Canada, Irlanda şi România și care s-au reunit într-o asociație a băștinașilor. Timp de 12 ani, de când aceasta activează, oamenii au pus mână de la mână și au realizat mai multe proiecte în localitate.
Au plecat peste hotare, dar nu au uitat de unde au pornit. Este vorba despre mai mulți locuitori ai satului Selemet din Cimișlia care sunt stabiliți în Olanda, Franţa, Marea Britanie, SUA, Canada, Irlanda şi România și care s-au reunit într-o asociație a băștinașilor. Timp de 12 ani, de când aceasta activează, oamenii au pus mână de la mână și au realizat mai multe proiecte în localitate.
20 de producători de cartof din raionul Briceni și reprezentanți ai autorităților locale s-au întrunit miercuri, 24 februarie, în cadrul unei ședințe în satul Corjeuți pentru a analiza posibilitatea fondării unei asociații a producătorilor de cartof în Regiunea de Dezvoltare Nord. Întâlnirea cu producătorii de cartof a avut loc la ințiativa Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), cu sprijinul Asociației obștești „Pro Cooperare Regională”.
Guvernul Germaniei va oferi 335 mii euro pentru îmbunătățirea eficienței energetice a spitalului Călărași. Un Memorandum de Înțelegere în vederea realizării eficiente a proiectului a fost sembat azi de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) împreună cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și Agenția de Dezvoltare Regională Centru și Spitalul raional Călărași
Banca Europeană de Investiții oferă finanțare pentru termoizolarea clădirilor din capitală. La un acord în acest sens a ajuns primarul municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, cu reprezentanții BEI.
Deși pînă și experții în domeniul finanțelor publice au recunoscut că anul 2016 va fi unul dificil din punct de vedere al investițiilor capitale, totuși autoritățile nisporenene nu-și pierd curajul și optimismul în acest sens.
În adresa CALM a parvenit o solicitare (repetată) din partea Comisiei Parlamentare ”Comisia administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice” de a veni cu un aviz privind proiectul legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Legea privind administrația publică locală – art.84; Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică – art.12).