La  23 ianuarie,  la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a avut loc ședința  Comitetului Director privind implementarea Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru anii 2021-2024. A fost trecut în revistă nivelul de implementare și etapa la care se află acum proiectele din cadrul Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2021-2024. La ședință au participat reprezentanții autorităților naționale, beneficiarii de proiecte și reprezentanții Consiliului Europei. Evenimentul a reunit circa 50 de participanți, fiind moderat de secretarul de stat Vladimir Cuc și directorul pentru Programe și Coordonare al Consiliului Europei, Claus Neukirch.

Sesiunea a treia din cadrul ședinței Comitetului a fost dedicată subiectelor de importanță majoră pentru autoritățile locale, cum ar fi reforma administrației publice, guvernarea locală și alegerile. CALM-ul a fost reprezentat la eveniment de către  directorul executiv Viorel Furdui și coordonatorul de relații internaționale, Alexandru Osadci.

Reprezentanții CALM au menționat că s-a creat un mediu favorabil pentru reformele în domeniu APL. În primul rând a fost apreciat pozitiv dialogul și deschiderea Guvernului față de APL și față de reforme. Pe câteva dimensiuni importante deja au fost înregistrate anumite rezultate încurajatoare și chiar strategice pentru APL, precum descentralizarea fiscală (liberalizarea impozitelor imobil și funciar, taxa rutieră în proporție de 100% la APL și cu destinație generală, taxa pe resurse naturale, etc.), sunt anumite progrese și în domeniul  remunerării muncii (anunțul autorităților centrale din Decembrie privind creșterea salarială pentru APL, bonusuri și premii, două salarii la finisarea mandatului, etc.) și aprobarea regulamentului de bază care permite evaluarea simplificată a proprietăților de către APL. Cu siguranță este un început bun, dar pe fiecare dintre aceste dimensiuni există încă mult spațiu de îmbunătățire, iar unele dintre ele sunt abia la etapa de conceptualizare. 

În același timp, reprezentanții CALM au scos în evidență și problemele de bază care trebuie de soluționat în mod prioritar, menționând că sunt de acord cu concluziile menționate în raportul misiunii de monitorizare a alegerilor locale din partea OSCE și Consiliului Europei.

De asemenea, ca principale direcții pentru revizuire și îmbunătățire rămân amalgamarea, acțiunile organelor de control și ale ANI, fondurile de investiții, consolidarea bazei fiscale locale, revizuirea statutului raioanelor, relația Guvernului cu capitala – municipiul Chișinău și politizarea excesivă a acesteia în condițiile unui dialog deficitar.

De menționat că un instrument principal, eficient și foarte util în domeniul monitorizării democrației locale rămâne Foaia de parcurs și Recomandarea 436 privind democrația locală în RM, alături de misiunile de post-monitorizare. CALM a reiterat poziția sa referitor la acest subiect în cadrul mai multor evenimente organizate de Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei.

Reprezentantul CALM-ului a menționat că în pofida progreselor înregistrate și comunicate de către instituțiile de stat la acest eveniment, trebuie să ținem cont că situația în țară rămâne foarte precară pe majoritatea dimensiunilor – economică, financiară, politică, geopolitică – și, cu regret, în aceste condiții mai multe acțiuni întreprinse nu sunt sesizate de cetățeni. Atât APL cât și APC se confruntă aproape zilnic cu noi provocări pentru care trebuie să găsească soluții, în mai multe cazuri de dorit de comun acord. APL, în general, fiind pe prima linie și în contact permanent cu oamenii, au nevoie de pârghii și instrumente necesare de urgență pentru a putea interveni la timp.  Aceasta teză în partea de concluzii a fost susținută de Secretarul de Stat al Ministerului care a menționat că în această situație revine un rol important partenerilor noștri de dezvoltare care ne susțin în vederea soluționării crizelor și provocărilor existente.    

Imprimare