16 reprezentanți ai administrației publice locale, instituțiilor publice și societății civile din comuna Cepeleuți, raionul Edineț au participat la atelierul de validare a Planului de Acțiuni privind colaborarea APL – Societatea Civilă moderat de către expertul CALM dl Octavii Ivanov. Atelierul dat este parte a unei serii de activități (32 la număr) care este organizată în toate raioanele țării.
Activitatea a avut loc în incinta primăriei, având drept scop validarea de către grupul de inițiativă a Planului de Acțiuni privind colaborarea între APL și actorii interesați din comunitate. Ulterior, primarul comunei, dl Vladimir Pascaru va înainta un proiect de decizie agreat în comun cu grupul de inițiativă către consiliu local privind susținerea creării și capacitării Asociației Obștești în domeniul dezvoltării comunitare.
Acest eveniment a fost organizat în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al poporului american oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Ambasadei Marii Britanii la Chișinău oferit prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare, iar CALM este partener de implementare.

Imprimare