Gestionarea crizelor la nivel local prin aplicarea abordării securității umane a fost subiectul seminarului informativ organizat la 30 ianuarie pentru autoritățile publice locale de nivelul I și II din zona de centru a Republicii Moldova. Evenimentul organizat de Congresul Autorităților Locale din Moldova au avut loc în cadrul unui proiect finanțat de Guvernul Japoniei prin Fondul Organizației Națiunilor Unite pentru Securitate Umană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație.                         
Experții CALM Cătălina Scorțescu și Viorel Rusu au prezentat noțiuni generale despre securitatea umană, dimensiunile și valoarea adăugată ale acesteia ca un cadru practic potrivit pentru provocările complexe și interconectate de astăzi.
Participanții au identificat insecuritățile cu care se confruntă comunitățile din R. Moldova și au vorbit despre politicile locale necesare pentru ca securitatea umană să fie asigurată în viața de zi cu zi. Securitatea mediului, cea alimentară, a sănătății, securitatea personală, comunitară, economică, politică, dar și alte elemente ce pot afecta securitatea umană au fost, de asemenea, subiecte supuse atenției aleșilor locali și altor angajați din administrația publică locală prezenți la sesiunea de instruire.
„Aceste tipuri de instruiri sunt importante deoarece provocările de astăzi au multiple aspecte și trebuie abordate în complexitatea lor, atât la nivel internațional, cât și național, regional și local. Una dintre concluzii a fost că pentru a asigura securitatea umană este nevoie de măsuri în cooperare, care să fie receptive și durabile, centrate pe oameni, specifice contextului și orientate spre prevenire”, a afirmat experta CALM Cătălina Scorțescu.


În același context, în cadrul evenimentului au fost abordate problemele prioritare și bunele practici bazate pe experiența Fondul Organizației Națiunilor Unite pentru Securitate Umană pentru securitate umană. Acestea vizează atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă, schimbările climatice, migrația, prevenirea și reziliența.
„Am prezentat programe implementate în diverse țări, inclusiv în R. Moldova, în contextul promovării securității umane a refugiaților ucraineni și a cetățenilor din comunitățile gazdă din R. Moldova, prin abilitarea și incluziunea socioeconomică. Am abordat aceste tematici pentru a reuși împreună să concepem politici și programe integrate în contextul crizei refugiaților”, a explicat expertul CALM Viorel Rusu.


Potrivit primarei satului Hârbovăț, Anenii Noi, Rodica Croitor, trăim într-o perioadă atât de complicată, când insecuritățile sunt diverse în interiorul țării noastre, dar și la nivel global. „Este nevoie de parteneriate durabile între puterea locală și cea centrală, dar și la nivel internațional, inclusiv prin elaborarea și implementarea unor politici și programe complexe care să aibă ca obiectiv asigurarea securității, dezvoltării și asistenței, așa încât nimeni să nu fie neglijat”, a declarat aleasa locală.


Maria Manoli, primară de Zubrești, Strășeni, a vorbit despre necesitatea organizării unor evenimente cu o asemenea tematică. „Am învățat de ce trebuie să ținem cont atunci când elaborăm politici pentru a asigura securitatea cetățenilor din comunitățile noastre sau la nivel național. Cred că securitatea umană are legătură directă cu bunăstarea oamenilor, a comunităților și a țării. Trebuie să avem grijă mai ales de persoanele în etate, dar și de femeile, copiii care fac parte din familiile vulnerabile”, a concluzionat Maria Manoli.


În contextul asigurării securității umane, Valentina Meșină, primară de Ruseștii Noi, Ialoveni, a vorbit despre războiul hibrid cu care se confruntă cetățenii din Republica Moldova. „Prin aceste acțiuni se încearcă manipularea societății și trebuie să fim vigilenți, să lucrăm cu toții împreună pentru ca oamenii să poată face diferența dintre minciună și adevăr.”


Evenimente similare au avut loc la 23 și 26 ianuarie pentru autoritățile publice locale din raioanele Ungheni și Cahul. În total, în cadrul a trei seminare, au participat circa 80 reprezenanți ai autorităților publice locale de nivelul I și II din 9 raioane.

Imprimare