Rețeaua Asociațiilor Autorităților Locale din Europa de Sud-Est (NALAS), în parteneriat cu Asociația Orașelor din Croația, Asociația Municipiilor din Croația și orașele Rijeka si Opatija, organizează cel de-al doilea Târg Internațional al Municipalităților NEXPO, care va avea loc în Rijeka și Opatija, Croația, la 25-27 septembrie 2013.

Ținem să menționăm că Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) este membru deplin a NALAS și participă activ la evenimentele organizate de NALAS precum ședințe a Grupurilor de Lucru tematice, mese rotunde, conferințe, târguri și expoziții. La primul Târg NEXPO 2011 CALM a facilitat participarea a 20 primari din Republica Moldova, membrii CALM, unde au avut posibilitatea să se întâlnească și să facă schimb de experiență cu primarii din țările Europei de Sud-Est precum: Slovenia, Croația, Turcia, România, Bulgaria, Macedonia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Albania,  Serbia, Kosovo, etc.

NEXPO este cel mai mare și cel mai important eveniment al municipalităților în Europa de Sud-est, care reunește autoritățile locale,  asociațiile locale, agențiile de dezvoltare, societatea civilă și întreprinderile din Europa de Sud-est și dincolo. NEXPO promovează rolul autorităților locale și a procesului de descentralizare, prevede crearea de reţele regionale, promovează cooperarea descentralizată, afaceri regionale şi consolidarea păcii şi stabilităţii.

NEXPO 2011, a avut loc la Sarajevo, Bosnia și Herțegovina în martie 2011 și a găzduit peste 2000 de vizitatori, 100 de expozanți si 200 primari din Europa de Sud-est. Ne așteptăm ca NEXPO 2013 să dubleze numărul de participanți.

Subiectul NEXPO 2013 este integrarea în UE. Printre alte activități, în acest an NEXPO se așteaptă să ofere oportunități multiple pentru autoritățile locale să se întâlnească cu reprezentanți din sectorul de afaceri pentru a atrage investitori, cu un accent special pe proiecte în domeniul eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie. Organizatorii se așteaptă a reuni peste 4000 de participanți la Centrul Sport Zamet în Rijeka, un spațiu pentru expoziții de 4000 m2, gratuit si deschis pentru public. 

Pentru a deveni parte a NEXPO 2013, rezervați-vă un stand la nexpo.nalas.eu pentru a folosi posibilitatea de a întâlni oameni, face schimb de experiențe, să învățați lucruri noi, comparați cu alții, să vă promovați munca și să găsiți potențiali parteneri și investitori.

Programul NEXPO 2013 include:

  • Conferința Drumul spre integrarea în UE – eliminarea barierelor, valorificarea potențialului nostru (25 septembrie 2013 Casa de cultură Croată din Susak, pe bază de invitație)
  • Târgul NEXPO (26 și 27 septembrie 2013, Centrul Zamet)
  • O serie de ateliere de lucru (26 și 27 septembrie 2013, Centrul Zamet), grupate în 2 teme principale: Îmbunătățirea practici în dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea practicii în activitatea de guvernare și parteneriat 
  • Cafeneaua Primarilor (26 și 27 septembrie 2013, Centrul Zamet) este locul perfect pentru discuțiile față în față între primari pe cooperare, investiții, donații sau înfrățire 
  • Matchmaking (26 și 27 septembrie 2013, Centrul Zamet) va permite autorităților locale și sectorului privat de a se întâlni împreună pentru a se prezenta reciproc și de a identifica oportunități de colaborare
  • Programul cultural bogat din 25-27 septembrie va prezenta un mozaic al culturii Croate tradiţionale şi moderne, dar, de asemenea, culturile altor ţări sin Europa de Sud-est.

Spațiul NEXPO 2013 este limitat, la fel și posibilitățile de cazare pe coasta Adriatică în septembrie sunt limitate. Vă încurajăm să faceți rezervările nu mai târziu de 30 iunie 2013.

Standul pentru localități include: spațiu cabina de 9 m2, 2-3 panouri de perete, covor, spațiu de depozitare, 4 scaune, birou de informații, o masă, două reflectoare, priza 220V, coș pentru gunoi și un bord cu numele și logo-ul colorat al expozantului. Prețul standului standard este de 900 de euro. La solicitare sunt disponibile echipamente suplimentare.

Pentru orice informații referitoare la NEXPO 2013, vă rugăm să consultați: nexpo.nalas.eu

NOTĂ: Este prevăzut ca participanții să se autofinanțeze. Pentru a reduce costurile și a asigura o participare cât mai largă, CALM este în căutare de fonduri.

Rugăm respectuos să expediați solicitările de participare în adresa CALM nu mai târziu de 30 iunie 2013 la tel. 00-22-223509, 00-22-223529. Persoana de contact – Irina Luncașu, expert coordonator CALM.


Invitatie NEXPO 2013

Imprimare