Cu prilejul Zilei Autonomiei Locale și a Lucrătorului din Administrația Publică Locală Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) organizează un eveniment festiv care va avea loc la data de 31 ianuarie 2015, începând cu ora 11:00, în sala Polivalentă a Institutului Muncii, mun. Chișinău, str. Zimbrului 10.

Programul evenimentului include Ceremonia de înmânare a distincțiilor pentru merite în administrația publică locală oferite de CALM și partenerii de dezvoltare, alocuțiuni din partea demnitarilor de Stat, ambasadorilor și ai partenerilor de dezvoltare, iar spre finalul programului este preconizată desfășurarea unui program cultural-artistic inedit cu participarea exclusivă a reprezentanților autorităților publice locale: ”Suflet de PRIMAR”.

La eveniment urmează să participe Conducerea țării,  primari, președinți de raioane, funcționari din cadrul APL si APC, ambasadori și parteneri de dezvoltare. Total au fost invitați circa 200 participanți.

Ziua Autonomiei Locale și a Lucrătorului din Administrația Publică Locală este sărbătorită pe 1 februarie și a fost  instituită la inițiativa CALM prin Hotărârea Guvernului nr.75 din 08.02.2012 întru recunoașterea importanței și valorii persoanelor care activează în domeniul APL, precum și datorită importanței asigurării autonomiei locale în procesul de edificare și consolidare a statului democratic Republica Moldova și întru aprecierea rolului deosebit al reprezentanților autorităților publice locale în soluționarea problemelor cetățenilor și dezvoltarea social-economică a colectivităților locale.

Acest eveniment va avea loc cu suportul partenerilor de dezvoltare GIZ Moldova și Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată.

Imprimare