La 15 mai a avut loc o ședință în cadrul Cancelariei de Stat în cadrul căreia au fost puse în discuție prevederile proiectului de lege cu privire la amalgamarea voluntară. La eveniment au participat secretarul general al Guvernului, Artur Mija, reprezentanți ai Cancelariei de Stat și ai CALM.
Propunerile CALM la acest proiect de lege vizează mai multe aspecte, printre acestea fiind criteriile pentru amalgamare, acestea urmând să fie indicative, adică să fie posibil de a le adapta reieșind din specificul local sau din situației concrete. Totodată, CALM a solicitat să fie stabilite clar mecanismele ce vizează stimularea procesului de amalgamare, dar și alte aspecte procedurale în cadrul procesului de amalgamare, post-amalgamare, de ordin tehnic și normativ etc.
De asemenea, a fost reiterat faptul că pentru a încuraja amalgamarea voluntară sunt necesare resurse financiare suplimentare, condițiile pentru acordarea acestora fiind un alt subiect abordat în cadrul întrunirii.
„În cadrul evenimentului a avut loc un schimb de opinii, discuții constructive, menite să asigure un echilibru dintre politicile statale promovate și interesele colectivităților locale. Putem spune că s-a ajuns la o anumită proporționalitate în reglementările respective, iar acest proces va continua deoarece unele propuneri urmează a fi definitivate”, a explicat expertul CALM Viorel Rusu.
Pentru a avea succes în realizarea acestui obiectiv este nevoie de un sprijin imens al acestei idei, dar și de reglementări clare care ar încuraja comunitățile foarte mici să realizeze acest proces”, a afirmat expertul CALM Alexandru Osadci.
Până la adoptarea proiectului de lege este nevoie de elaborarea cadrului normativ secundar, cum ar fi anumite metodologii de amalgamare, post-amalgamare, lucru care ar trebui să se întâmple până la finele anului curent.