Interviu cu Alexandru AMBROS, primarul municipiului Ungheni

Stimate domnule primar prin ce este remarcabil anul 2017 pentru municipiul Ungheni?

Anul 2017 a fost unul deosebit, localitatea noastră a împlinit 555 de ani de la prima sa atestare documentară. Pe parcursul acestui an au fost organizate un șir de evenimente dedicate jubileului „Ungheni – 555 de ani” care au avut drept scop cunoașterea și redescoperirea localității noastre și promovarea imaginii orașului Ungheni în țară și peste hotare.

Care sunt cele mai importante realizări ale anului 2017?

În acest an ne putem bucura de mai multe străzi reparate. Au fost reparate capital strada Alexandru cel Bun și strada Ghenadie Crestiuc. Costul lucrărilor de reparație a străzii Alexandru cel Bun este de 2,3 mln lei și a străzii Gh. Crestiuc este de 3 mln lei. Mai mult ca atât, au fost reparate și intrările în curțile blocurilor de locuit adiacente acestor străzi, dar și accesele în curțile blocurilor de locuit pe strada Vasile Lupu 6 și 8.

De asemenea au fost reparate în variantă albă mai multe străzi din cartierul Dănuțeni pe o lungime de circa 3,6 km cu o suprafață de aproximativ 13 mii m².  Străzile Crihan, Doina Aldea – Teodorovici, Trandafirilor, Cazacu, Doncev, Ion Aldea – Teodorovici, Moruzzi și Independenței erau impracticabile, iar locuitorii din acest cartier se plângeau că nu pot ajunge de acasă la serviciu sau să ducă copii la grădiniță. Străzile acum sunt într-o stare mai bună, iar pentru reparația acestora au fost cheltuiți circa 1,8 mln lei.

Grație implicării active și contribuției financiare a Consiliului Raional Ungheni au fost reparate porțiunile de drum pe strada I.Creangă – 600 m și strada O. Ungureanu – 400 m. Pentru reparația acestor străzi a fost alocată suma de 3,1 mln lei din Fondul Rutier Raional. Cu implicarea Consiliului Raional Ungheni a fost reparată și strada Petru Rareș printr-un proiect finanțat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru. Pe traseul cuprins între str. Ştefan cel Mare şi str. Burebista vor fi amenajate trotuarele pe ambele părţi ale străzii până la ieşirea din oraş.

În afară de reparația străzilor, Primăria municipiului Ungheni acordă atenție sporită infrastructurii de iluminat în toate cartierele din municipiu. Iluminatul public reprezintă unul dintre criteriile unui oraș modern. Avem întreprinderi mari așa ca Lear CorporationCovoare Ungheni la care se lucrează în ture, iar iluminatul urban asigură securitatea cetățenilor și a bunurilor. Anual pentru asigurarea iluminatului public Primăria municipiului Ungheni alocă circa 1,8 mil lei.

Se preconizează renovarea și altor străzi din municipiul Ungheni pentru anul 2018 ?

Reabilitarea drumurilor locale constituie un obiectiv prioritar care se regăsește în Strategia de dezvoltare socio-economică a municipiului Ungheni 2014 – 2020. Primăria municipiului Ungheni depune efort continuu de identificare a resurselor necesare pentru renovarea tuturor străzilor care se află într-o stare deplorabilă. Pentru anul viitor preconizăm reparația mai multor străzi, printre care strada Musatov, Vlad Țepeș, M. Cibotaru, M. Costin, Gr. Ureche.

O atenție deosebită va fi acordată amenajării curților blocurilor de locuit.

Ce proiecte au mai fost realizate în anul 2017?

Noi realizări avem la capitolul managementului deșeurilor și serviciilor comunale. Mă refer la cele două autospeciale donate municipiului Ungheni de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei. O autospecială este destinată colectării deșeurilor solide și va fi în gestiunea S.R.L. ”AVE Ungheni”. Cealaltă autospecială va fi utilizată de ÎM ”Apă-Canal” pentru întreținerea rețelelor de aprovizionare cu apă și canalizare. Costul celor două autospeciale este de aproape 4 mln lei.

Un alt proiect implementat de Primăria municipiului Ungheni ține de îmbunătățirea managementului deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Un astfel de proiect este o premieră pentru Republica Moldova și are o importanță deosebită având în vedere cât de periculoase sunt aceste tipuri de deșeuri care, aruncate la nimereală, poluează mediul înconjurător și au un efect negativ asupra sănătății noastre. În cadrul acestui proiect au fost achiziționate containere pentru colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice și o unitate de transport specială care va colecta aceste tipuri de deșeuri.

Un proiect de anvergură lansat în anul 2017 se referă la renovarea și modernizarea Parcului Central din Ungheni. Până în prezent au fost implementate primele două etape ale acestui proiect. Au fost renovate aleile de intrare din strada Cosmescu, instalate bănci, urne de gunoi și creată infrastructura de iluminat. În cadrul Taberei de sculptură „Ungheni – 555 de ani” au fost executate 13 sculpturi inedite, dintre care 12 sculpturi au fost instalate pe aleile renovate ale Parcului Central din Ungheni. Prima etapă fost implementată cu succes grație contribuției Primăriei municipiului Ungheni, Consiliului Raional Ungheni, a proiectului Migrație și Dezvoltare Locală, dar și a unghenenilor de pretutindeni cărora vreau să le aduc mulțumiri pentru susținere și implicare activă.

Este aproape de finalizare și cea de-a doua etapă care prevede lucrări de amenajare a unui spațiu de odihnă și agrement destinat copiilor. Pentru crearea „Orășelului copiilor”, Primăria municipiului Cluj-Napoca a oferit o contribuție de 100 mii euro. „Orășelul Copiilor” va fi inaugurat în anul 2018 și suntem siguri că va deveni un loc de atracție pentru unghenenii de toate vârstele.

Sunt și alte proiecte care vor fi implementate în 2018?

Un proiect lansat în acest an și care va fi continuat în anul viitor este „Renovarea și modernizarea Centrului de cultură multifuncțional din municipiul Ungheni”. În cadrul acestui proiect clădirea Clubului din Cartierul Berești va fi reparată capital, iar suprafața acesteia va fi extinsă. În noul edificiu vor fi amenajate o sală de bibliotecă, o sală multifuncțională, o sală-galerie, spații pentru desfășurarea cluburilor pe interese. Va fi cel mai modern edificiu de cultură situat într-un cartier de la periferia orașului. Pentru implementarea acestui proiect Fundația de Solidaritate a Poloniei în Republica Moldova a oferit o susținere financiară de aproape 400 mii lei, contribuția Primăriei municipiului Ungheni este de 800.000 de lei, iar cea a Consiliul Raional – 700.000 de lei.

Infrastructura de sport va fi modernizată. În scurt timp, pe teritoriul stadionului central din municipiul Ungheni va fi amenajat un spațiu pentru două mini-stadioane, amenajate conform standardelor internaționale, care vor fi accesibile pentru toți amatorii de sport. Acest fapt se datorează participării municipiului Ungheni, în parteneriat cu orașul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, Ucraina în cadrul proiectului ”Modernizarea infrastructurii transfrontaliere de sport pentru o viață sănătoasă”, care este finanțat de Uniunea Europeană.

Pentru anul viitor vor fi executate lucrări de amenajare a unui spațiu pentru cel puțin 20 de locuri de parcare și va fi îmbunătățită calea de acces de pe strada Mihai Eminescu, în preajma magazinului „Fourchette”. Acest lucru va fi realizat în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii pentru dezvoltarea mediului de afaceri în municipiul Ungheni”, finanțat de PNUD Moldova prin intermediul proiectului Migrație și Dezvoltare Locală și contribuția agenților economici. Realizarea cu succes a acestui proiect va fi un pas în crearea a noi locuri de parcare în centrul orașului și eliberarea străzii Națională de numărul mare de automobile parcate necorespunzător.

Având în vedere rezultatele frumoase pe care le avem în urma organizării taberelor de sculptură, ne propunem și în anul 2018 să desfășurăm o Tabără de sculptură cu genericul Centenarului. În așa mod vom fi alături de orașele înfrățite din România și vom marca împreună 100 de ani de la Marea Unire.

Care sunt partenerii principali ai Primăriei municipiului Ungheni și cum se desfășoară colaborarea cu aceștia?

Printre partenerii principali cu care colaborăm de mai mulți ani vom menționa Fondul Ecologic Național, Fondul de Eficiență Energetică, Agenția de Dezvoltare Centru.  În mod deosebit doresc să menționez buna colaborare pe care o avem cu Consiliul Raional Ungheni și să exprim gratitudine doamnei Ludmila Guzun, președinta Raionului Ungheni pentru receptivitate și susținerea acordată în implementarea proiectelor de dezvoltare și modernizare a municipiului Ungheni. Partener fidel și esențial în implementarea proiectelor comunitare este Centrul de Resurse pentru Dezvoltare Durabilă Locală și Regională (CRDDLR), director Svetlana Ciobanu și Fundația Comunitară Ungheni. Grație profesionalismului, dedicației și activismului colaboratorilor CRDDLR au fost implementate un șir de proiecte menite să schimbe în bine imaginea localității noastre și nivelul de trai al cetățenilor.

Productiv în acest an am lucrat cu partenerii străini: Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în cadrul proiectului Migrație și Dezvoltare Locală, Agenția Elvețiană pentru Cooperare și Dezvoltare, Ministerul de Externe al Poloniei și Fondul de Solidaritate PL, Agenția Internațională de Cooperare a Germaniei, Ambasada Lituaniei, Slovaciei, Germaniei în Republica Moldova.

Un loc aparte în relațiile de cooperare îl au orașele înfrățite. În anul 2016, după cum bine știți, a fost semnat acordul de înfrățire cu municipiul Cluj – Napoca din România. Rezultatele frumoase ale acestei colaborări le avem deja în acest an, și anume contribuția importantă a municipiului Cluj-Napoca pentru renovarea Parcului Central din Ungheni. Pe această cale vreau sa aduc mulțumiri primarului Emil Boc și poporului român pentru ajutorul oferit cu atâta generozitate.

Prieteni și parteneri fideli sunt și alte orașe înfrățite cu municipiul Ungheni precum Reghin, Dorohoi, și Iași (România), Joniskis (Lituania), Auce (Letonia), Horishni Plavni și Noua Suliță (Ucraina), Andrésieux – Bouthéon (Franța), Cascais (Portugalia), Konin (Polonia).

Imprimare