În cadrul Ședinței extraordinare a Consiliului de Administrare al Congresului Autorităților Locale din 7 septembrie curent, cei circa 100 de aleși locali prezenți la eveniment au adoptat o Adresare privind situația în domeniul salarizării APL și necesitatea urgentă de modernizare a APL II.
Primarii atrag atenția că situația în domeniul remunerației și politicii de personal din cadrul APL este gravă. Sistemul APL, dar si cel din APC, suferă enorm de lipsa de cadre și specialiști, iar cei rămași sunt nevoiți să realizeze un volum de muncă și sarcini/atribuții care depășesc limitele legale, dar si cele a capacităților umane fizice. „Situația s-a agravat si mai mult din cauza crizelor, în special a celei energetice și inflației extraordinare (peste 32%) care, ținând cont de nivelul și așa foarte scăzut de remunerare existent, practic plasează majoritatea funcționarilor din APL la limita existenței, iar pe mulți din ei chiar și sub această limită”, se menționează în adresare.
Potrivit aleșilor locali, decizia Guvernului de a majora salariile doar cu 5,5%, este privită cu dezamăgire și disperare, tensionând și mai mult situația în cadrul APL. „Chiar și acele 3000 lei de plată unică, care vor fi acordate, nu sunt suficiente pentru a permite angajaților din cadrul APL să facă față problemelor existențiale în următoarea perioadă rece de cel puțin 6-7 luni. Doar cheltuielile pentru căldură și alte servicii publice pe care trebuie să le achite o familie, în multe cazuri riscă să ajungă la costul valorii remunerației unui funcționar public. Nemaivorbind despre alte necesități umane.”
În acest context și luând în considerație situația actuală dificilă, în care posibilitățile Guvernului de a interveni urgent și a majora semnificativ remunerarea la toate categoriile de bugetari de la nivel central și local, precum și în scopul evitării agravării situației social-politice, CALM vine cu soluții concrete și viabile COMPLEMENTARE la propunerile actuale ale Guvernului, care, luate împreună, ar permite detensionarea situației și ar aduce mai multă speranță în rândul funcționarilor din APL. Aceste soluții se bazează pe revizuirea și cel puțin dublarea valorii de referință de la 1800 la 2000, precum și acordarea unei flexibilități și libertăți mai mari pentru APL în domeniul acordării sporurilor și premiilor, din contul veniturilor proprii.
De asemenea, CALM consideră drept o sursă de soluționare a problemei cadrelor și remunerației din APL, precum și consolidării sistemului de administrație publică locală, prin necesitatea de a aborda în regim de urgență problema reformei și modernizării APL 2.
Prin urmare, luând în considerație și apreciind discuțiile constructive cu reprezentanții Guvernului din ultimele zile, dar și în temeiul celor menționate mai sus, CALM SOLICITĂ:
- Creșterea valorii de referință de la 1800 la 2000, astfel asigurând o creștere de urgență până la cel puțin 10%;
- Modificare în regim de urgență și stabilirea în Legea 270:
a) faptului ca mărimile (salariului, sporurilor, premiilor etc.) și tot ce se referă la APL din aceasta Lege, sunt mărimi MINIMALE garantate. În rest, APL au dreptul sa adopte politici salariale proprii, în baza unor regulamente si din contul bazei fiscale proprii;
b) dreptului APL sa ofere pana la 75% sporuri pentru angajații din cadrul primăriilor, din contul resurselor proprii. Așa cum s-a decis recent în privința funcționarilor de stat responsabili pe domeniul integrării in UE.
c) recunoașterea expresă în lege a dreptului APL de a acorda premii din veniturile proprii; d) prevederea expresă a dreptului la premii pentru toata echipa executivă, inclusiv a persoanelor cu demnitate publică.
3. Urgentarea procesului de reformă și modernizare a APL2, în conformitate cu conceptul de municipalizare, propus de Coaliția pentru Descentralizare și Aprobat de CALM, la ședința Consiliului de Administrare din 07.09.2022.
Adresarea CALM a fost expediată Președintei Maia Sandu; Prim-ministrei Natalia Gavrilița și Președintelui Parlamentului Igor Grosu. CALM intenționează să organizeze Adunarea Generală a CALM/APL la începutul lunii Octombrie, cu participarea conducerii statului, pentru a pune în discuție etapele de realizare a acestor solicitări, dar și altor probleme ale APL.
Fișier: