Administrația publică locală în Statele Unite ale Americii

Statele Unite ale Americii au una dintre cele mai complexe legislații din lume ce vizează guvernarea locală din lume. Deși sistemele municipale din multe state în SUA sunt similare în ceea ce privește politica, modelele și practica, există numeroase variații, excepții și diferențe. Aceste diferențe pot exista chiar și în interiorul statelor.

Administrația locală din Statele Unite se referă la jurisdicțiile guvernamentale sub nivelul statelor. Cele mai multe state și teritorii au cel puțin două niveluri de administrație locală: județe și municipalități. În unele state, județele sunt împărțite în localități de tip orașenesc (townships). Există mai multe tipuri de jurisdicții la nivel municipal, inclusiv municipiu (city), oraș, cartier (borough) și sat. Tipurile și natura acestor entități municipale variază de la un stat la altul.

Multe zone rurale și chiar unele zone suburbane din multe state nu au un guvern municipal sub nivelul județului. În alte locuri există jurisdicții județene-municipale (city-county) consolidate, în care funcțiile de municipiu și județ sunt gestionate de un singur guvern municipal. În locuri precum Noua Anglie (New England), orașele sunt unitatea primară a administrației locale, iar județele nu au nicio funcție guvernamentală, ci există într-o capacitate pur nominală (de exemplu, pentru colectarea datelelor recensământului).

Adițional la administrațiile locale cu scop general, pot exista autorități locale sau regionale cu destinație specială, cum ar fi districtele școlare și cele pentru protecția împotriva incendiilor, serviciul de canalizare și sanitație, transportul public, bibliotecile publice, parcurile sau pădurile publice sau gestionarea resurselor de apă . Aceste districte cu destinație specială adesea cuprind zone din mai multe municipalități. Potrivit datelor Biroului de recensământ al SUA colectate în 2012, în Statele Unite sunt 89.004 de unități ale administrației locale.

Istorie

Când America de Nord a fost colonizată de europenii încă în secolul al XVII-lea, inițial existau puține controale din partea guvernului din Europa (Marii Britanii). Multe așezări au început ca întreprinderi de acționari, iar în timp ce regele Marii Britanii avea suveranitatea tehnică, în majoritatea cazurilor autoritatea guvernamentală deplină a fost învestită chiar în compania propriu zisă. Locuitorii trebuiau să se descurce singuri; orașele compacte au apărut pe bază de corporații juridice în ceea ce a fost numită ca democrație pură.

Oamenii, datorită necesității de a se autoproteja împotriva indienilor și animalelor sălbatice și dorinței de a frecventa aceeași biserică, s-au stabilit în comunități mici, compacte sau în localități pe care le-au numit orașe. Orașul era o corporație juridică, era unitatea politică și a fost reprezentată în cadrul Curții Generale. Era o democrație de tip cel mai pur. De câteva ori pe an, bărbații adulți se întâlneau la adunarea orașului pentru a discuta întrebări publice, pentru a impune taxe, pentru a face legi locale și pentru a alege oficialii. Oficialități locale erau selectate de la trei la nouă și trebuiau să gestioneze conducerea generală a afacerilor publice: secretar, trezorier, polițiști (constables), evaluatorii (assessors) și supraveghetorii celor săraci.

Bărbații care aveau proprietăți aveau dreptul de a vota; în nicio colonie nu exista sufragiu universal. Înființarea Coloniei din Massachusetts Bay în 1629 de către un grup de puritani condus de John Winthrop avea ca scop faptul ca întreprinderea să funcționeze mai degrabă în lumea nouă decât în Londra. Orașele mici din Massachusetts au fost comparate cu orașele-state, într-o formă oarecum oligarhică, dar cu o oligarhie bazată mai degrabă pe virtutea percepută, decât pe bogăție sau pe naștere. Noțiunea de autoguvernare a devenit acceptată în colonii, deși nu era total lipsită de provocări.

Votarea a fost stabilită ca precedent la începutul anului; de fapt, unul dintre primele lucruri pe care le-au făcut colonistii din Jamestown a fost desfășurarea alegerilor. În mod general, alegătorii erau bărbați albi descriși ca posesorii de proprietăți, cu vârstă începând cu douăzeci și unu de ani, dar uneori restricțiile erau mai mari și, în practică, persoanele care participau la alegeri erau puține. Femeile nu puteau să voteze (deși au existat câteva excepții), iar afro-americanii au fost excluși. Coloniștii n-au gândit niciodată despre sine ca fiind subordonați, ci mai degrabă ca având o asociere slabă cu autoritățile din Londra. Guvernul reprezentativ a apărut spontan în diferite colonii, iar în anii coloniali a fost recunoscut și ratificat în Cartea de mai târziu. Adunările coloniale au aprobat câteva legi și nu au făcut prea mult, dar au abordat o serie îngustă de probleme și sesiunile legislative au durat săptămâni (uneori mai mult), iar majoritatea legislatorilor nu și-au putut permite să neglijeze munca pentru perioade lungi de timp; astfel încât oamenii bogați au avut tendința de a predomina în legislaturile locale. Deținătorii de oficii aveau tendința de a servi dintr-un sentiment de datorie publică și de prestigiu, și nu pentru beneficiu financiar.

Alegerile candidaților au fost diferite de cele de azi. Nu au existat mijloace de informare în masă sau publicitate. Candidații vorbeau cu alegătorii în persoană, abordând un dialog între familiaritate și dispreț. Candidații urmau să fie la vot în ziua alegerilor și  salutau pe toți alegătorii. Imposibilitatea de a apărea în ziua alegerilor sau de a fi politicos cu toată lumea putea fi dezastruoasă. În unele localități, candidații ofereau alegătorilor mâncare și băutură, în mod egal atât oponenților, cât și suporterilor. 

Impozitele erau bazate, în general, pe bunurile imobiliare, deoarece acestea au fost fixate, iar valoarea lor era, în general, bine cunoscută și veniturile puteau fi alocate unității guvernamentale în care se afla proprietatea.

După Revoluția Americană, alegătorii au ales consiliile de guvernare în aproape toate municipalitățile americane, iar guvernele statelor au început să emită Cărți municipale. În timpul secolului al XIX-lea, multe municipalități au primit Cartele din partea guvernelor de stat și au devenit corporații municipale din punct de vedere tehnic. Orașele și guvernele județene și consiliile locale au împărțit o mare parte de responsabilități privind luarea deciziilor, care a variat de la stat la stat. Pe măsură ce Statele Unite au crescut în mărime și complexitate, autoritatea decizională pentru probleme precum reglementarea afacerilor, impozitarea, reglementarea mediului a trecut la guvernele statelor și la guvernul național, în timp ce guvernele locale și-au păstrat controlul asupra aspectelor legate de zonare, taxe pe proprietate și parcuri publice. Conceptul de zonare a apărut în SUA în anii 1920, cînd legea statului a oferit autorităților în anumite localități să decidă cum este folosit terenul; o ordonanță tipică de zonare are o hartă a unei parcele de teren atașate unei declarații care precizează modul în care terenul poate fi folosit, modul în care pot fi amplasate clădirile și așa mai departe.

Tipuri de administrații locale

Al zecelea amendament la Constituția Statelor Unite pune mai degrabă guvernarea locală în competența statelor decât a legii federale, cu cazuri speciale pentru teritorii și pentru Districtul Columbia. Ca urmare, statele au adoptat o mare varietate de sisteme de administrație publică locală. Biroul de recensământ al Statelor Unite stabilește următoarele categorii de administrații locale:

– Guvernele județene

– Guvernele orășenești

– Guvernele municipale

– Guvernele locale cu scop special

Guvernele județene

Guvernele județene sunt guvernele locale organizate, autorizate de constituțiile statale și în statuturi. Județele și echivalenții județeni formează diviziunea administrativă de prim nivel al statelor.

Toate statele sunt împărțite în județe sau echivalente județene în scopuri administrative, deși nu toate județele sau echivalenții județeni au un guvern județean organizat. Guvernul județean a fost eliminat pe întreg teritoriul statelor Connecticut și Rhode Island, precum și în unele părți ale statului Massachusetts. De asemenea, districte (boroughs) neorganizate din Alaska nu funcționează pe lângă guvernele de nivel județean. În plus, un număr de orașe independente și județe consolidate cu municipiile operează sub guvernele municipale care îndeplinesc atât funcțiile orașului, cât și ale județului.

În zonele care nu dispun de un guvern județean, serviciile sunt furnizate fie de localități de nivel inferior sau de municipalități, fie de stat.

Guvernele orașelor sau localităților de tip orașenesc

Guvernele orășenești sunt guvernele locale organizate autorizate în constituțiile statale și în statuturi ale 20 de state nord-estice și din estul mijlociu, înființate să furnizeze guvernarea generală pentru o zonă definită, în general plasate într-un județ. În funcție de legea statului și de circumstanțele locale, orașul poate sau nu să fie încorporat, iar gradul de autoritate asupra serviciilor administrației locale poate varia foarte mult. În special, orașele din Noua Anglie au o putere considerabil mai mare decât majoritatea localităților în alte părți și deseori funcționează ca echivalent din punct de vedere juridic a municipiilor (cities), exercitând de obicei întreaga gamă de puteri împărțite între județe, orașe și municipii în alte state.

O dimensiune suplimentară care diferențiază guvernele orașelor de cele din municipalități sunt circumstanțe istorice care contribuie la formarea lor. De exemplu, orașele din Nouă Anglia sunt, de asemenea, definite de o tradiție a guvernării locale, prezidate de adunarea orașului – adunarea deschisă tuturor alegătorilor pentru a-și exprima opinii referitor la politica publică.

Guvernele municipale

Guvernele municipale sunt guvernele locale organizate,  autorizate în constituțiile și statuturile statelor, înființate să ofere administrația publică pentru o zonă definită, care corespunde, în general, unui centru de populație, mai degrabă decât unei zone în care un județ este împărțit. Această categorie include guverne desemnate ca municipii, districte (cu excepția Alaska), orașe (cu excepția statelor Minnesota și Wisconsin) și sate.

Municipalitățile variază de la cele foarte mici (de exemplu, satul Monowi, Nebraska, cu doar 1 rezident), până la foarte mari (de exemplu, New York City, cu aproximativ 8,5 milioane de persoane), ceea ce se reflectă într-o gama largă a tipurilor de guverne municipale care există în diferite zone.

În majoritatea statelor, guvernele județene și municipale există unul lângă celălalt. Cu toate acestea, există excepții. În unele state, un municipiu poate, fie prin separarea de județ sau județele sale, fie prin fuzionarea cu unul sau mai multe județe, să devină independent de orice guvern județean și să funcționeze atât ca județ cât și ca municipiu. În funcție de stat, un asemenea oraș este cunoscut fie ca un oraș independent, fie că un județ-municipiu consolidat.

Guvernele municipale sunt, de obicei, divizate administrativ în mai multe departamente, în funcție de mărimea orașului.

Guvernele locale cu scop special

Districte școlare

Districtele școlare sunt entități locale organizate care oferă educație primară și secundară publică și care, în conformitate cu legislația de stat, au o autonomie administrativă și fiscală suficientă pentru a se califica drept guverne separate. Această categorie exclude sistemele  școlare publice dependente de guvernele județene, municipale sau de stat (de exemplu, sub-diviziuni școlare).

Districte speciale

Districte speciale reprezintă toate entitățile locale organizate, altele decât cele patru categorii enumerate mai sus, autorizate de legea statului să furnizeze anumite funcții desemnate care sunt stabilite în Carta districtului sau într-un alt document fondator și cu o autonomie administrativă și fiscală suficientă pentru a se califica drept guverne separate; cunoscută printr-o varietate de titluri, inclusiv districte, autorități, consilii, comisii, etc., așa cum se specifică în legislația statului. Un district special poate deservi teritorii cu mai multe state dacă este stabilit de un acord interstatal. Districtele speciale sunt foarte populare, s-au bucurat de o creștere fenomenală și aproape triplă în număr din 1957 până în 2007. 

Consiliile sau asociațiile autorităților locale

Este o situația obișnuită pentru locuitorii principalelor zone metropolitane din SUA să trăiască sub șase sau mai multe straturi de districte speciale, precum și într-un oraș sau municipiu, dar și într-un județ sau localitate de tip orașenesc. La rândul său, o zonă tipică metropolitană cuprinde adesea mai multe județe, câteva zeci de orașe sau municipii și o sută (sau mai multe) districte speciale. Într-un stat, California, problema fragmentării a devenit atât de complicată încât în 1963, Legislativul din California a creat Comisii de Formare a Agențiilor Locale în 57 din cele 58 de județe ale statului; adică agențiile guvernamentale care supraveghează formarea adecvată și dezvoltarea altor agenții guvernamentale. Un rezultat al acestei complexități este acela că victimele neglijenței guvernamentale dau în judecată ocazional o entitate greșită și nu își dau seama de eroarea lor până când procesul se transformă împotriva lor.

Deoarece eforturile de consolidare teritorială directă s-au dovedit inutile, untitățile guvernamentale locale din SUA formează adesea consilii guvernamentale, consilii regionale metropolitane sau asociații de guverne locale. Aceste organizații servesc ca agenții de planificare regională și ca forumuri pentru dezbaterea unor probleme de importanță regională, dar în general sunt lipsite de putere față de membrii lor individuali – autoritățile locale separate. De la sfârșitul anilor 1990, o mișcare, deseori numită Noul regionalism , acceptă lipsa de perspectivă și de utilitatea în ceea ce ține de consolidare teritorială și promovează în schimb structuri regionale care nu diminuează guvernele locale.

Spre deosebire de relațiile de federalizare care există între guvernul american și guvernele statelor (în care acestea împart puterea), guvernele municipale nu au nicio putere, cu excepția celei acordate de statele lor. Această doctrină legală, numită regula lui Dillon, a fost stabilită de judecătorul John Forrest Dillon în 1872 și susținută de Curtea Supremă a SUA.

De fapt, guvernele statelor pot impune toate restricțiile pe care le aleg pentru municipalitățile lor (inclusiv în privința amalgamării municipalităților, controlului direct al acestora sau desființarea lor directă), atâta timp cât astfel de reguli nu încalcă constituția statului. Cu toate acestea, regula lui Dillon nu se aplică în toate statele din Statele Unite, deoarece constituțiile unor state oferă drepturi specifice municipalităților și județelor. 

Constituțiile statelor, care permit județelor sau municipalităților să adopte ordonanțe fără permisiunea legiuitorului, se spune că oferă autoritate de ”regulă de domiciliu” (home rule). New Jersey, de exemplu, prevede regula de domiciliu. 

Esența guvernelor județene și municipale diferă nu numai între state, ci și între diferite județe și municipalități din cadrul acestora. Alegătorii locali sunt, în general, liberi să aleagă cadrul de bază al guvernării locale dintr-o selecție stabilită de legea statului.

În cele mai multe cazuri, atât județe cât și municipalități au un consiliu de conducere, care guvernează împreună cu un primar sau un președinte. În mod alternativ, instituția poate fi formată din modelul de guvernare consiliul-manager, condus de un manager de oraș sub ghidarea conducerii consiliului orășenesc. 

Asociația managerilor județene și municipale ICMA a clasificat guvernele locale în cinci forme comune: consiliul-primar, consiliul-manager, comisia, adunarea orașenească și adunarea orașenească reprezentativă.

Pe lângă alegerile unui consiliu sau unui primar, alegerile sunt adesea organizate și pentru funcții precum judecătorii locali, șerifii, procurorii și alte poziții.

Rezervații indiene

Deși teritoriul lor se încadrează nominal în limitele statelor, rezervațiile indiene de fapt funcționează în afara controlului din partea statului respectiv. Rezervația este, de obicei, controlată de un consiliu tribal ales care oferă servicii locale.

Recensământul administrației locale

Un recensământ al tuturor guvernelor locale din țară este efectuat la fiecare 5 ani de către Biroul de recensământ al Statelor Unite. Datele ultimului recenămînt

Exemple interesante de competențe APL în anumite state

California

California are mai multe forme diferite și suprapuse de administrație publică locală. Municipii, județe și un municipiu-județ consolidat au dreptul la ordonanțe (legi locale), inclusiv stabilirea și aplicarea sancțiunilor civile și penale. California nu a avut niciodată sate și le permite municipalităților să se numească orașe dacă doresc, dar numele oraș este pur cosmetic fără efecte juridice. Ca rezultat, California are câteva orașe cu populații mari de zeci de mii de oameni și câteva municipii în care locuiesc doar câteva sute de oameni.

Municipiile din California au puteri plenare largi în temeiul Constituției Californiei pentru a-și afirma jurisdicția asupra aproape orice și nu pot fi eliminate sau fuzionate fără acordul majorității locuitorilor. De exemplu, Los Angeles dispune de propriile utilități de alimentare cu apă și energie și propriul departament de inspecție a ascensorilor, în timp ce practic toate celelalte municipii se bazează pe utilitățile private și pe inspectorii de stat pentru ascensoare.

Orașul Lakewood a fost pioner cu proiectul Lakewood Plan, un contract prin care un municipiu rambursează un județ pentru prestarea serviciilor care sunt efectuate mai eficient la nivel județean. Astfel de contracte au devenit foarte populare în întreaga California și în multe alte state, deoarece acestea permit guvernelor orașelor să se concentreze asupra unor preocupări locale specifice, cum ar fi zonarea. Un oraș care contractează majoritatea serviciilor sale, în special de aplicare a legii, este cunoscut ca un oraș contractant.

Există, de asemenea, mii de districte speciale, care reprezintă zone cu un teritoriu definit, în care este furnizat un anumit serviciu, cum ar fi școlile sau stațiile de pompieri. Aceste entități nu au o putere plenară pentru a adopta legi, dar au puterea de a promulga reglementări administrative care adesea poartă forța de drept pe teritoriu controlat direct de astfel de districte.

Districtul Columbia

Districtul Columbia este unic în Statele Unite în sensul că se află sub autoritatea directă a Congresului SUA și nu face partea din orice stat. Guvernul actual a fost delegat, în temeiul Regulamentului local al Districtului Columbia, unui consiliu municipal care, de asemenea, are în mod efectiv puterile acordate guvernelor județene sau acelor de stat în alte domenii. În conformitate cu actul, Consiliul din Districtul Columbia are puterea de a scrie legi, ca legislativ al unui stat, transferând proiectul de lege către primar pentru a semna legea. După această procedură, deja Congresul Statelor Unite are puterea de a respinge legea.

Georgia

Toate municipalitățile sunt clasificate drept orașe, indiferent de mărimea populației. Pentru ca o zonă să fie încorporată ca un oraș, legislația specială trebuie să fie adoptată de Adunarea Generală (legislatura de stat); în mod obișnuit, legislația impune un referendum din rândul alegătorilor locali de a aproba încorporarea, care trebuie să fie adoptat printr-o majoritate simplă. Acordurile privind orașele pot fi revocate fie de către legislativ, fie de un referendum cu majoritate simplă a locuitorilor orașului; acesta din urmă a avut loc ultima dată în 2004, în Lithia Springs. Revocarea din partea legislativului a avut loc ultima dată în 1995, când zeci de orașe au fost eliminate pentru că nu au avut guverne active sau chiar pentru că nu au oferit cel puțin trei servicii municipale – un număr obligatotriu pentru toate orașele. 

Orașele noi nu pot include terenuri la o distanța mai mică de 3 mile (4,8 km) de la un oraș existent, fără aprobarea Adunării Generale a Statului.

Hawaii

Hawaii este singurul stat din SUA care nu are municipalități încorporate. În schimb, are patru județe, dintre care unul este municipiu-județ consolidat din Honolulu. Toate comunitățile sunt considerate a fi locuri desemnate pentru recensământ, cu granițele exacte fiind stabilite prin acordul de cooperare dintre oficiu guvernatorului și Biroul de recensământ din SUA.

Carolina de Nord

Consiliile guvernamentale din Carolina de Nord (sau consiliile regionale ale guvernelor) sunt asociații voluntare ale guvernelor județene și municipale, înființate de Adunarea Generală din Carolina de Nord din 1972, care servesc drept o cale pentru administrațiile locale din Carolina de Nord de a discuta aspecte specifice pentru regiunea lor. În îmbinarea la nivel regional, vocea unei comunități devine vocea multora, oferind astfel mai bună oportunitate pentru abordarea acestor probleme. Astăzi, majoritatea cetățenilor și guvernelor locale din Carolina de Nord sunt reprezentate de consiliile regionale, făcându-le un aspect din ce în ce mai important al operațiunilor administrației publice locale.

Astăzi, Carolina de Nord este gazda a 16 consilii regionale de guvernare. Consiliile regionale din Carolina de Nord se angajează să colaboreze. În 2010, șaptesprezece consilii regionale existente la acel moment au semnat un acord de cooperare interregional care a stabilit o politică de sporire a valorii lor prin împărtășirea resurselor și capacității membrilor de a furniza servicii statului Carolina de Nord.

Texas

Texasul are 254 de județe, mai multe decât orice alt stat. Fiecare județ este condus de o Curtea comisarială formată din cinci membrii, care constă dintr-un judecător județean (ales prin vot universal direct) și patru comisari (aleși pe circumscripții). Judecătorul județean nu are autoritate de veto asupra deciziilor instanței de judecată; el are un singur vot alături cu ceilalți comisari. În județele mai mici, judecătorul județean exercită și funcții judiciare, în timp ce în județele mai mari rolul său este limitat la instanța de judecată. Alegerile sunt organizate pe listele de partide.

Județele în Texas există doar pentru a furniza anumite tipuri de servicii la nivel local conform prevederilor legii de stat, dar ele nu pot adopta sau impune ordonanțe locale.

După cum a recunoscut în mod deschis un manual elaborat pentru utilizarea în școlile din Texas, județele din Texas sunt predispuse la operațiuni ineficiente și sunt vulnerabile la corupție din mai multe motive. În primul rând, majoritatea dintre ele nu dispun de un sistem bazat pe merite, ci operează pe baza unui sistem de loialitate, astfel încât mulți angajați județeni își obțin pozițiile prin loialitate față de un anumit partid politic și față de un comisar, mai degrabă decât prin aptitudinile și experiența corespunzătoare pozițiilor lor. În al doilea rând, majoritatea județelor nu au un departament de achiziții unic centralizat care poate căuta reduceri de cantitate și să examineze cu atenție ofertele și premiile. În al treilea rând, în 90% din județele din Texas, fiecare comisar este responsabil individual pentru planificarea și executarea propriului program de construcție și întreținere a drumurilor din propria circumscripție, ceea ce duce la o coordonare slabă și la suprapuneri în construcții.

Toate municipalitățile încorporate sunt considerate ca municipiile din punct de vedere tehnic, chiar dacă municipalitatea se referă la el însuși ca la un oraș sau la un sat. Odată ce un oraș ajunge la 5.000 de locuitori, el poate depune o petiție de vot pentru a crea o Carta urbană și a funcționa sub statutul de ”regulă de domiciliu” (aceștia vor menține acel statut chiar dacă populația va cădea sub 5.000) și poate alege propria sa formă de guvernare (slab sau puternic primar-consiliu, comisie, consiliu-manager). În caz contrar, orașul funcționează conform legii generale; aceste orașe au doar puterile autorizate de stat. Consiliul municipal poate fi ales fie cu vot universal, fie pe circumscripții cu un singur membru sau ca o combinație dintre cele două. Buletinele de vot sunt uninominale (deși în mod obișnuit, afilierea politică a candidaților este cunoscută).

Cu excepția districtului școlar municipal Stafford, toate cele 1.000 de districte școlare din Texas sunt districte independente. Legea statului necesită șapte administratori, care pot fi aleși fie prin vot universal, fie pe circumscripții cu un singur membru. Buletinele de vot nu sunt bazate pe listele de partide. Agenția de Educație din Texas (TEA) are autoritatea statului de închiderea și de consolidarea districtelor școlare, în mod general pentru performanțe slabe repetate.

În plus, legea statului permite crearea unor districte speciale, cum ar fi districte spitalicești sau districte de alimentare cu apă. Toate aceste districte sunt guvernate de legea statului.

Texas nu prevede nici municipii independente, nici guverne consolidate de tip municipiu-județ. Cu toate acestea, guvernele locale sunt libere să încheie acorduri intercomunitare cu alte APL în special în scopuri de eficiență.

Finanțarea guvernelor locale și de stat

Cheltuieli

Cea mai mare cheltuială făcută de un stat este în educație, cu statul mediu și localitățile din acest stat cheltuiesc în jur de un sfert din bugete pentru școli publice. Finanțarea pentru educație vine în primul rând din bugetul districtului școlar local, dar majoritatea guvernelor de state acordă școlilor un sprijin financiar și administrativ semnificativ. Alte elemente bugetare de cheltuieli mari pentru guvernele de stat și acele locale sunt următoarele:

–        Bunăstarea publică

–        Sănătate

–        Autostrăzi

–        Poliția și protecția împotriva incendiilor

–        Dobânzi la datorii publice

–        Utilități și magazine de băuturi alcoolice

Fiecare dintre aceste cheltuieli reprezintă mai puțin de 10% din cheltuielile totale a statelor și a celor locale în majoritatea statelor, dar împreună acestea reprezintă o bună parte din cehltuielile publice.

Venituri

Județele, localitățile, orașele și statele colectează o parte din banii lor din licențe și tarife precum și de la întreprinderile operate de stat, dar aproximativ jumătate din veniturile statului provin din impozite. Alte două surse de venit sunt subvențiile guvernului central federal și, în unele state, loterii. Cele mai multe state și localități percep trei tipuri de impozite:

·        Impozitele pe vânzări reprezintă cea mai importantă sursă de venit pentru state. Aceasta are ca baza diverse produse, iar clienții plătesc taxa atunci când le cumpără. Astăzi, 45 de state au un impozit general pe vânzări, care se aplică majorității mărfurilor, deși produsele alimentare sunt de obicei scutite, iar uneori și îmbrăcămintea la fel este scutită. Unele municipii la fel colectează impozitul pe vânzări.

·        Impozitele pe venit sunt impuse de majoritatea statelor asupra veniturilor personale și corporative. Impozitele pe venitul persoanelor fizice sunt, la general, progresive, astfel încât rata crește cu mărimea venitului. În general, statele nu permit guvernelor locale să perceapă impozite pe venit, dar unele municipalități impun o taxă de salarizare a persoanelor care lucrează în interiorul granițelor lor. 

·        Impozitele pe proprietate oferă astăzi principala sursă de venit pentru administrațiile publice locale. Impozite se percep pe terenuri, clădiri și locuințe private. Proprietatea trebuie să fie evaluată pentru stabilirea valorii, iar majoritatea orașelor angajează evaluatori fiscali pentru această muncă. Impozitele pe proprietate imobiliară sunt controversate, deoarece alte tipuri de proprietăți, cum ar fi acțiuni, obligații financiare și conturile bancare, în mod general, nu sunt impozitate. Cei care dețin proprietăți reale sau imobiliare plătesc o parte disproporțională din impozite.

Alte impozite includ taxele de moștenire, inclusiv impozit pe bunuri imobiliare moștenite. Mai multe state au impozite compensatorii percepute de la acei care extrag resurse naturale, cum ar fi cărbunele, petrolul, lemnul și gazele provenite din pământ. Aproape toate statele impun accize speciale pentru benzină, lichior, automobile și țigări.

Cele mai multe state primesc peste un sfert din venitul lor din subvenții federale care, de obicei, vin cu restricții cu privire la modul de utilizare a banilor. Fondurile federale sunt îndreptate adesea spre proiecte de construcții, cum ar fi drumuri, poduri și baraje, precum și pentru educație, îngrijire medicală și bunăstare. 

În ultimii ani, tot mai multe state au apelat la loterii pentru a-și plăti cheltuielile. Miliarde de dolari vin acum din loterii, statele păstrând aproximativ o treime din bani ca venituri. Unele state desemnează ca veniturile din loterii trebuie să fie cheltuite pe ceva special, cum ar fi educația, arta sau proiectele de construcție. Loteriile sunt controversate, deoarece unii oameni cred că loteriile dezavantajează persoane cu venituri mici, care cumpără cele mai puține bilete. 

Impozitele, subvențiile federale, taxele, licențele și loteriile sprijină bugetele de stat și acele locale. Majoritatea oamenilor înțeleg mai mult despre unde se duc taxele de stat și acele locale decît despre cheltuielile federale. Probabil acest lucru se datorează faptului că serviciile de stat și acele locale afectează mai direct viața lor personală. Cu toate acestea, mulți oameni plâng că nu primesc servicii adecvate pentru banii lor. 

Taxele locale și de stat

Taxa pe vînzări

Statele pot impune o taxă asupra vânzării de bunuri și servicii. Tarifele pot varia în funcție de județ (county). De obicei, oamenii plătesc  impozitul pe vânzări atunci când achiziționează bunuri sau servicii.

Excluderi și scutiri

Excluderile privind impozitul pe vânzări include, adesea, alimente, îmbrăcăminte, medicamente, ziare și utilități. În plus, anumite grupuri sunt adesea scutite de plata impozitului pe vânzări. Grupurile caritabile, religioase și educaționale sunt adesea scutite în anumite condiții.

Impozitul pe utilizare

Multe state au, de asemenea, un impozit pe utilizare. Similar cu impozitul pe vânzări, se impune o taxă de utilizare pentru stocarea, utilizarea sau achiziționarea de proprietate personală, care nu sunt acoperite de impozitul pe vânzări. În mod obișnuit, acest lucru se aplică în cazul tranzacțiilor de arendă și de leasing sau în cazul bunurilor importante achiziționate în afara statului, cum ar fi automobile.

Impozitul pe proprietate

Impozitele pe proprietate sunt în mod obișnuit colectate de către administrațiile publice locale sau de stat. Statul stabilește linii generale conform cărora administrația publică locală poate impune impozite pe proprietate. Fiecare dintre cele 50 de state are propriile criterii pentru proprietatea impozabilă.

Unele state permit comunităților locale să impoziteze proprietăți imobiliare. Acestea includ terenuri și obiecte amplasate în mod permanent pe acest teren. Proprietățile imobiliare includ case, fabrici, porturi și condominii.

De asemenea, statele pot permite autorităților locale să impoziteze proprietatea personală. Aceasta constă din bunuri mobile, cum ar fi bărci, mașini, bijuterii, avioane, calculatoare, echipamente, unelte și mobilier.

Suma impozitului care trebuie să fie plătit se calculează pe baza valorii totale a proprietății sau pe un anumit procent din această valoare.

 Impozitul pe venit al persoanelor fizice de stat și local

Adițional la guvernul federal, 43 de state și multe municipalități locale solicită rezidenților să plătească un impozit pe venit personal. În general, statele utilizează una din cele două metode pentru a determina impozitul pe venit: impozitul pe venit pe scară progresivă sau impozitul pe venit cu o rată fixă. Ambele metode au la baza venitul personal impozabil.

Generalizări și concluzii

1.      Toată guvernarea locală în Statele Unite, în linii mari a fost creată pe baza modelului de guvernare corporativă similară administrării sectorul privat. Este un lucru firesc deoarece și coloniile și așezările americane erau de la început niște întreprinderi comerciale.

2.      Sistemul de administrație publică este foarte complicat, complex, fragmentat și cu suprapuneri enorme, ca urmare a moștenirii istorice. În același timp, toate încercările de consolidare teritorială au eșuat. În pofida acestui fapt, Statele Unite este o țara cu un nivel de trai printre cele mai avansate depășind practic toate țările europene la acest capitol.

3.      Guvernele locale în Statele Unite în linii mari au o posibilitate largă de alegere nu numai a modelului de guvernare dar și a serviciilor și competențelor care doresc să le presteze cetățenilor. Astfel de alegere de obicei se întîmplă la aprobarea statului respectiv. 

4.      Există o diferență esențială și de principiu dintre prestarea serviciilor locale în Europa și în Statele Unite. În Europa aproape toate serviciile sunt prestate și finanțate de către administrația publică locală, cu un control riguros din partea acesteia. În Statele Unite marea majoritate a serviciilor, în practic toate localități sunt prestate și finanțate de sectorul privat, sub supravegherea și coordonarea din partea administrației publice locale.

5.      Taxele și impozitele locale în mare măsura sunt bazate pe impozite imobiliare (în măsură mult mai mare decît în Europa), baza de impozitare fiind valoarea de piață a imobilului – similar cu Republica Moldova.

6.      În Statele Unite lipsește Taxa pe valoarea adăugată. În schimb, marea majoritate a statelor, dar și unele municipii colectează taxa pe vânzări, fiind și beneficiarii acestei taxe, spre deosebire de Europa și Republica Moldova, unde numai autoritățile centrale sunt beneficiarii taxei pe valoarea adăugată. Mărimea Taxei pe vînzări este de obicei mult mai mică decît mărimea Taxei pe valoarea adăugată, în timp ce baza de impozitare este foarte similară.  

___________________________________________________________________________________

Local US Governments

https://www.nlc.org/local-us-governments

Financing State and Local Government

http://www.ushistory.org/gov/12b.asp

State and Local Taxes

https://www.usa.gov/state-taxes

Local government in the United States

https://en.wikipedia.org/wiki/Local_government_in_the_United_States