La data de 19 septembrie 2014, în raionul Ialoveni, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în colaborare cu Fundația SOROS, au continuat Campania de informare privind Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. 

Conţinutul şi importanţa Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană a fost discutat cu primarii şi conducătorii serviciilor care se află în subordinea Consiliului raional Ialoveni. 

Scopul campaniei de informare, este de a explica edililor locali esența și miza integrării europene și cum pot folosi aceștia pârghiile oferite de Acordul de Asociere în beneficiul comunităților care le-au oferit votul de încredere! 

Seminarul a fost deschis de către Mihai Catan – Președintele Asociației primarilor și aleșilor locali din raionul Ialoveni, primar de Molești. ”Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană este un subiect actual. Este foarte important că în acest context, prin intermediul acestui seminar informativ avem ocazia să cunoaștem mai detaliat aspectele, istoricul și beneficiile Acordului de Asociere” a subliniat domnul Catan.

Este de menționat că la seminarul informativ a participat și Președintele raionului Ialoveni – dl Lilian Popescu, care la rîndul său a salutat pe cei prezenți.

În cadrul seminarului, experții Eduard Țugui și Viorel Chivriga, au prezentat informații privind aspectele de ordin politic și economic ale Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană ce a fost semnat la 27 iunie 2014. 

Directorul Executiv CALM  Viorel Furdui, s-a expus privind aspectul descentralizării, locul și rolul Administrației Publice Locale în contextul Acordului de asociere.

În urma discuțiilor cu experții, participanții au primit răspunsuri la toate subiectele ridicate.

Pe parcursul întrunirii, participanți la aceasta sesiune de informare, au fost asigurați cu un set de materiale informative care îi vor ajuta în cunoașterea mai bună și mai profundă a acordului de asociere.

Seminarele se desfășoară în cadrul proiectului ”Campania de informare a Autorităților Publice Locale privind integrarea europeană și Acordul de Asociere al Republicii Moldova la Uniunea Europeană” și face parte dintr-o campanie amplă de informare ”Moldova, Europa”, susținută de Fundațiile pentru o Societate Deschisă și Fundația Soros-Moldova.

Imprimare