Prima asociație de cooperare intercomunitară dintr-un raion, a fost creată între satele Răzeni, Cigârleni și Molești. Astfel, întreprinderea urmează să preia în gestiune toate rețelele de apeduct, canalizare și iluminat public, precum și serviciile de salubrizare, întreținere a drumurilor și amenajare a teritoriului, notează UNIMEDIA.

Potrivit IPN, proiectul de cooperare intercomunitară este implementat în cadrul Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată a Guvernului Republicii Moldova, cu asistenţa Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi a UN Women.

Într-un comunicat al PNUD, prin integrarea administrativă a serviciilor publice, primăriile Răzeni, Cigârleni și Molești vor reduce semnificativ costurile de administrare a gospodăriei comunale și vor întări capacitățile locale de dezvoltare a infrastructurii din regiune.

Până la 1 decembrie, întreprinderea intercomunitară creată va procura un tractor multifuncțional, capabil să asigure deszăpezirea, plafonarea drumurilor, lucrări de reabilitare și construcție a apeductului sau întreținerea șanțurilor de evacuare a apelor pluviale.

Proiectul este realizat cu susținerea financiară a guvernelor Danemarcei și Suediei și este parte a reformei de descentralizare din Republica Moldova. Pentru consolidarea managerială și tehnică a întreprinderii inter-comunitare, donatorii au oferit un grant de 100 de mii de dolari.

Imprimare