La zece decembrie am marcat zece ani de la crearea Rețelei Femeilor din cadrul CALM. Cu acest prilej a fost organizată Conferința regională „Promovarea...
În data de 10 decembrie 2021 s-a desfășurat Conferința regională „Promovarea liderismului femeilor și a egalității de gen în guvernarea locală: bune practici și...
Primarul municipiului Edineț, copreședintele CORLEAP, vicepreședintele CALM, Constantin Cojocaru a ținut un discurs în deschiderea Adunării Generale a Conferinței autorităților locale și regionale pentru...
CALM a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. La eveniment au participat deputatul Petru Frunze, dar și reprezentanți ai...
La 9 decembrie a avut loc ședința Ofițerilor de legătură NALAS. CALM a fost reprezentat de președinta Tatiana Badan, care exercită în această perioadă...
Asociația Comunelor din România (ACoR) a fost reprezentată la Forumul Liderilor Locali ai Parteneriatului Estic de către Emil DRĂGHICI, primarul comunei Vulcana-Băi, județul Dâmbovița...
Care partid, aflat la guvernare, este dispus să renunțe la controlul asupra administrațiilor locale, prin intermediul banilor care sunt alocați de la bugetul central?
De...
"Întâi de toate, Parteneriatul Estic trebuie să fie un instrument important de dezvoltare a țărilor, comunităților, orașelor și regiunilor"
La 14 decembrie a avut loc...
Capacitatea autorităților publice locale din orașului Fălești a sporit odată cu dotarea primăriei cu tehnică performantă și consolidarea cunoștințelor specialiștilor din cadrul acestei autorități....
„Structura administrativ-teritorială a Republicii Moldova rămâne a fi una din cele mai fragmentate din Europa. La o populație mai mică de 3 milioane de...