La 19 noiembrie 2020 CALM a participat la Conferința internațională „Împreună spre Agenda 2030 – Municipalitățile în calitate de pionieri ai dezvoltării durabile globale”. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Federal pentru cooperarea economică și dezvoltare din Germania și de principalul partener al CALM în relația sa cu Uniunea Europeană – CEMR/Platforma (asociația paneuropeană a autorităților locale). În cadrul conferinței au fost abordate problemele și provocările cooperării descentralizate, înfrățirilor și parteneriatelor dintre APL din Uniunea Europeană și din alte țări ale lumii în contextul crizei pandemice actuale și influența profundă a acesteia asupra noilor realități social-economice la nivel global.

La eveniment  au participat Norbert Barthle, Secretar parlamentar de stat, Ministru Federal German pentru cooperare economică și dezvoltare, alți reprezentanți ai Ministerului Federal German pentru cooperare economică și dezvoltare, reprezentantul Parlamentului European Viola von Cramon, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai instituțiilor de cercetare și organizațiilor neguvernamentale din Germania și primari din mai multe țări ale lumii.

A fost evidențiat faptul că în afară de efectele negative legate de sănătatea cetățenilor, economie și finanțe, criza a avut un impact negativ și asupra cooperării internaționale, inclusiv a celei dintre APL. În același timp, multe dintre parteneriate stabilite susțin mai multe APL din statele lumii să facă față crizei,  prin diverse tipuri de donații și suport financiar din partea municipalităților din UE. S-a accentuat că în perioada pandemică și post-COVID19, rolul cooperării descentralizate la nivel de APL va crește semnificativ deoarece resursele disponibile pentru APL din țările în curs de dezvoltare sunt limitate atât la nivel local, cât și la nivel național și internațional.  Rohey Malick Lowe, primarul orașului Banjul din Gambia a declarat că deși mai multe țări din Africa sunt extrem de afectate de corupție, autoritățile centrale s-au mobilizat în vederea direcționării resurselor financiare publice pentru a face față crizei pandemice.     

Alexandru Osadci, coordonator de relații internaționale în cadrul CALM a vorbit despre cooperarea descentralizată dintre APL din Republica Moldova și cele din țările Uniunii Europene. „Potrivit mai multor estimări, între 30% și 60% dintre cetățenii Republicii Moldova sunt și cetățeni ai Uniunii Europene, deoarece dețin pașapoartele mai multor țări membre ale UE. „Așadar, pentru Republica Moldova cooperarea cu UE nu reprezintă doar o chestiune de relații externe, ci și un angajament față de cetățenii săi care se simt europeni, cu posibilități de a călători, de a lucra și de a locui în Europa. Studierea practicilor europene în cadrul cooperării descentralizate ale APL din UE reprezintă cheia succesului. Totuși, nu mai puțin important este și schimbul de practici între cetățenii Republicii Moldova și țările UE.” Potrivit expertului CALM, unele dintre cele mai importante dimensiuni practice se regăsesc în investițiile publice în diferite proiecte susținute financiar de către APL din țările UE. „Constatăm că marea majoritate a municipalităților moldovenești au reușit să stabilească relații de înfrățire și parteneriat cu colegii lor din Vest și Est. Ne bucură și consolidarea relațiilor dintre diaspora moldovenească din Europa și APL din R. Moldova în vederea susținerii  inițiativelor concrete din comunele și orașele noastre.”

Alexandru Osadci a punctat rolul CALM în stabilirea și consolidarea relațiilor de parteneriat și cooperare dintre APL din Moldova și municipalitățile europene. „CALM contribuie la facilitarea acestor parteneriate, inclusiv la organizarea vizitelor de studiu în țările europene, a conferințelor organizate în R. Moldova, dar și peste hotare, acolo unde APL din statul nostru au posibilitatea să stabilească contacte cu colegii lor din UE.” Potrivit expertului CALM, un rol deosebit în stabilirea parteneriatelor  APL-urilor din R. Moldova revine României care, datorită limbii, istoriei și culturii comune, contribuie la dezvoltarea comunităților locale și integrarea europeană a APL-urilor noastre. „În anul 2011 a fost creat Consiliul Municipalităților din Moldova și România, care nu doar ajută APL din R. Moldova în procesul de cooperare cu municipalitățile din România, dar este și un aprig susținător al CALM-ului la nivel european și internațional.”

Congresul Autorităților Locale din Moldova a dezvoltat mai multe parteneriate cu asociații ale autorităților locale din Vest și Est, inclusiv Franța, Polonia, Slovacia, Țările Baltice, Rusia, Ucraina etc.

Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare