Reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) se arată îngrijorați de faptul că nu este promulgată Legea nr.2474, care a fost adoptată la 4 martie curent, în Parlamentul Republicii Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, în care mai mulți primari au declarat că „forțele ostile reformelor ar putea bloca implementarea Legii nr.2474 prin folosirea frauduloasă a Instituției Președintelui Republicii Moldova”, transmite CURENTUL.
În urma ședinței de astăzi a CALM, Constantin Cojocaru, primarul de Edineț, a declarat că, prin legea adoptată autoritățile locale au dobîndit dreptul de a schimba destinația terenurilor și de a se adresa direct la Curtea Constituțională, în cazurile în care sunt încălcate principiile autonomiei locale. Totodată, activitatea autorităților va fi mai transparentă, va micșora birocrația și va preveni corupția.
„Această lege, în contextul descentralizării, dezleagă mîinile autorităților publice locale și sperăm că promulgarea acesteia nu va fi tărăgănată prea mult”, a declarat primarul.
Primarul satului Colibaș, Ion Dolganiuc, a spus că, situația e îngrijorătoare pentru că a fost nevoie de mult efort ca legea să ajungă în Parlament, iar acum, după mai mult de 3 săptămîni, încă nu a fost promulgată.
„Au trecut 3 săptămîni și ceva si legea nu este promulgată, dacă vor fi interese de a tergiversa acest lucru, atunci tot efortul dintre administrația locală și centrală de pe masa de lucru a actualului guvern va fi anulat. Doamne ferește dacă legea va reveni pe masa Parlamentului”, a declarat el.
Valentina Casian, primar al orașului Stășeni, a lansat un apel către președintele Republicii Moldova, prin care solicită promulgarea Legii cît mai curînd.
„Astfel vom avea mai multe pîrghii pentru a modifica situația în administrația publică locală”, a declarat ea.