Reprezentanţii mai multor autorităţi publice locale din Nordul şi Centrul țării s-au întâlnit marţi, 30 septembrie pentru a face schimb de experienţă şi a discuta modalităţile de cooperare intercomunitară în vederea implementării proiectelor comune. Activităţile au avut loc în cadrul sesiunii de instruire „Bunele practici: principii, mecanisme şi instrumente de implementare”.

Evenimentul a avut drept scop consolidarea cunoştinţelor şi abilităţilor aleşilor locali privind identificarea, implementarea şi evaluarea bunelor practici. Sesiunea de instruire a fost, totodată, un prilej de discutare a provocărilor cu care se confruntă administrația locală și de a crea o rețea durabilă a reprezentanţilor administrației publice locale. „Training-ul reprezintă o oportunitate reușită pentru a face schimb de istorii de succes, a face cunoștință cu alți primari și alte practici pozitive. Des mergem peste hotarele țării și vedem ce fac ei, necunoscând însă ce se face la noi”, a menționat în acest sens, Constantin Cojocaru, primarul oraşului Edineţ.

Particularităţile bunelor practici, criteriile de identificare şi rolul administraţiei locale în diseminarea bunelor practici au fost subiectele abordate în prima parte a sesiunii de instruire. Astfel, Ana – Maria Veveriţa le-a vorbit celor prezenţi despre diferenţa dintre proiect şi bună practică, elementele care identifică o practică ca fiind una de succes şi ce condiţii ar trebui să îndeplinească o comunitate pentru a fi propice pentru implementarea durabilă a bunei practici. “Un proiect poate fi considerat o bună practică dacă identifică iniţiativele reuşite şi oferă repere inspiraţionale pentru prestarea serviciilor publice şi luarea deciziilor locale. O practică bună este unică, de aceea universalitatea acesteia este puţin probabilă”, a declarat coordonatorul Programului Bunelor Practici, Ana – Maria Veveriţa.

Tot în cadrul evenimentului participanţii au vizionat documentarul „Împreună pentru performanţe în guvernarea locală 2011 – 2012” şi secvenţe ale documentarului din ediţia curentă. Ulterior, aceştia au discutat cele vizionate şi şi-au împărtăşit propriile experienţe. 

În cea de-a doua parte a sesiunii, expertul IDIS „Viitorul”, Anatol Moldovan le-a adus reprezentanţilor locali mai multe exemple de cooperare intercomunitară şi a discutat cu cei prezenţi posibilităţile de a iniţia parteneriate în prestarea serviciilor publice. Potrivit expertului, cooperarea intercomunitară permite accesul la resursele financiare şi programele de dezvoltare, contribuind totodată la diminuarea dezechilibrelor regionale existente. „APL-urile trebuie să fie conștiente că cooperarea intercomunală presupune și un înalt grad de coeziune, încredere și susținere reciprocă. Scopul final este ca în rezultatul cooperării să aibă toți de câștigat, dar este practic imposibil ca contribuția și beneficiul să fie absolut egal pentru toate localitățile participante”, susţine Anatol Moldovan.

În opinia reprezentanţilor administraţiei publice locale care au participat la eveniment, astfel de întâlniri ar trebui să fie organizate mai des, iar bunele practici să fie diseminate într-un mod mai activ, nu doar prin intermediul diferitor programe, dar şi între autorităţile locale. „Astăzi am cunoscut care sunt bunele practici din alte localități, posibilități de cooperare și idei de noi proiecte. Informația de la training a fost una foarte utilă, iar schimbul de experiență între participanți a fost unul de apreciat”, consideră Veronica Ștefaniuc, preşedintele Asociaţiei de Femei din satul Varniţa, raionul Anenii Noi.

Potrivit specialistului în atragerea investițiilor din cadrul primăriei orașului Călărași, Ion Badașcă, „toate subiectele abordate au fost  extrem de interesante. Din toate practicile prezentate am preluat câte un element inovator care ne va permite în continuare să implementăm practici de succes”.

Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova a fost lansat în anul 2005 de către Consiliul Europei în cooperare cu Guvernul Republicii Moldova, asociaţiile de primari, proiectul USAID „Reforma Autorităţilor Publice Locale” şi implementat de către IDIS “Viitorul”, având scopul de a identifica, valorifica şi disemina bunele practici printre autorităţile publice locale din Republica Moldova, contribuind astfel la eficientizarea guvernării locale.

Pentru mai multe detalii, contactaţi coordonatorul programului, Ana – Maria Veveriţa la numărul de telefon 0 22 221844 sau ana.veverita@viitorul.org.

Imprimare