Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) consideră că la ora actuală reforma administrativ-teritorială nu este o prioritate pentru Republica Moldova.
Potrivit CALM descentralizarea ar ajuta la identificarea comunităților eficiente și astfel ar exista un punct de pornire pentru elaborarea reformei administrativ-teritoriale. În acest sens Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), a anunțat deja un concurs de selectare a unui grup de experți care va elabora și evalua și mai multe opțiuni pentru optimizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova.
Lipsa consensului în privința reforma administrativ-teritorială
În acelaşi timp în cadrul unei întrevederi cu Simon Böhler, managerul GIZ, reprezentanții CALM au anunțat că organizația are un concept pregătit unde este expusă viziunea cumulată a Administrație Publice Locale (APL) privind această reformă, ideea principală fiind amalgamarea voluntară a comunităților. Viziunea amplă a CALM urmează să fie prezentată colegilor de la GIZ.
CALM a scos în evidență faptul că trebuie de învățat din greșelile reformei implementate 1999 (trecerea de la raioane la județe).
O altă îngrijorare a CALM este fragilitatea democrației în Republica Moldova, iar APL sunt printre primii piloni ai democrației, deoarece ele sunt cel mai aproape de cetățen, se arată într-un comunicat al organizaţiei.
Potrivit CALM, dacă se va amalgama brusc, matematic, fără a lua în considerare unele aspecte importante, am putea avea consecințe grave.
Un alt aspect important este lipsa consensului în ceea ce privește reforma administrativ-teritorială. Atât societatea civilă, cât și APL, dar și APC sunt cam reticente în ceea ce privește implementarea acestei reforme.
Descentralizarea trebuie să continuie
Totodată, CALM este de părere că reforma administrativ-teritorială nu ar trebui să stopeze celelalte reforme. Reforma descentralizării și a salarizării, democratizarea, îmbunătățirea climatului de afaceri, starea generală a societății, economia statului sunt factori ce are trebui să fie o prioritare atunci când se discută despre reforma administrativ-teritorială.
CALM mai consideră că la ora actuală reforma administrativ-teritorială nu este o prioritate pentru Republica Moldova, mai importantă fiind descentralizarea care ar ajuta la identificarea comunităților eficiente și astfel ar exista un punct de pornire pentru elaborarea reformei administrativ-teritoriale.
Filip: 900 de primării sunt prea mult
La începutul acestui an premierul Pavel Filip anunță într-un interviu că după reforma Guvernului și a administrației publice centrale va demara o reformă a administrației publice locale, dar și una administrativă teritorială. Aceasta însă va avea loc abia după alegerile parlamentare din toamna anului 2018.
Totodată el vorbea și despre câteva modele de reformă administrativă teritorială, despre care a anunțat încă câteva luni în urmă și despre care se discută de câțiva ani.
Adevărul este că în Moldova, pornind de la numărul populației și dimensiunea teritoriului, 900 de primării sunt prea mult. Înseamnă că nu avem nici capacitatea administrativă și nici cea financiară, susținea premierul.
Filip mai spunea că reforma administrativ-teritorială trebuie pregătită mai mult timp, pentru a o implementa rapid.