Congresul Autorităților Locale din Moldova, în calitate de reprezentant al autorităților administrației publice locale (APL), propune o abordare nouă și pro activă de promovare a reformelor de descentralizare, bazată pe principiul “de jos în sus”. Modelul CALM privind reforma administrației publice locale va fi elaborat în cadrul unui proces incluziv de consultare largă cu autoritățile publice locale din toate regiunile țării, va fi întemeiat pe
experiența, necesitățile și realitățile actuale ale colectivităților locale din Republica Moldova, și va servi drept bază pentru edificarea unui consens politic și social larg în societate.
În viziunea CALM, pentru Republica Moldova este extrem de important de a continua procesul de descentralizare administrativă și de a implementa efectiv toate documentele de politici din domeniul descentralizării organizaționale, financiare, patrimoniale, și sectoriale. În același timp, este necesar de a crea condiții legale, instituționale și financiare adecvate pentru dezvoltarea diferitor forme de cooperare intermunicipală, care să includă mecanisme financiare de stimulare. De asemenea, în această perioadă este necesar de a stimula amalgamarea benevolă a unităților administrativ-teritoriale, prin crearea unui cadru legal,
instituțional și financiar corespunzător, inclusiv prin asigurarea unor fonduri importante de stimulare al acestui proces.
Modelul de reformă propus de CALM este unul complex și include mai multe direcții importante, strâns legate și interdependente. Acest model propune o abordare etapizată, conectată la realitățile și necesitățile reale ale sistemului administrației publice locale din Moldova și care va contribui la atingerea unui consens general necesar pentru asigurarea durabilității reformelor în acest domeniu.
Fișiere:
Modelul CALM – Reforma APL 2021 (Sumar)
Modelul-CALM-Reforma-APL (Note conceptuale)