Adunarea generală a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova (CALRRM), constituit la 24 mai 2013, la Chișinău, Republica Moldova, întrunită în cea de-a III-a sesiune ordinară la 11 mai 2018, călăuziți de interesele locale din cele două state pe care le reprezintă în calitate de primari au semnat o Declarație, care se constituie și într-un Apel față de Guvernul României, față de Guvernul Republicii Moldova, față de oricare alt Guvern al Uniunii Europene ori al oricărui stat din Europa și din lume, implicit față de Ambasadele din București și Chișinău, față de orice organizație europeană, față de mass-media, dar și față de toți cetățenii.

 În Declarația-Apel adoptată de către cei circa 190 de primari și alți reprezentanți ai APL din cele două state, între altele, se atrage atenția asupra faptului că, în pofida vitregiilor istorice, satele/comunele din Republica Moldova au păstrat tot ce este specific poporului nostru: istoria, tradițiile, limba, cultura și tricolorul. De aceea, orice inițiativă de reorganizare teritorială și reducere a satelor urmează a fi tratată cu o mare atenție și responsabilitate, pentru a nu aduce prejudicii irecuperabile fundamentului culturii naționale.

Totodată, CALRRM solicită ca Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană să se redefinească drept Reprezentanța Permanentă a României și Republicii Moldova, în calitate de platformă comună de promovare a valorilor europene în guvernarea locală și consolidarea relațiilor între colectivitățile locale din ambele state.

În același timp, CALRRM semnalează necesitatea creării unui fond special de susținere a colectivităților locale din Republica Moldova prin concentrarea finanțărilor europene și românești, apolitic și transparent pentru fiecare colectivitate locală.

În Declarația-Apel, Asociația Comunelor din România se angajează să folosească toate pozițiile pe care le deține în structurile internaționale în vederea promovării perspectivei europene a Republicii Moldova, inclusiv prin facilitarea  participării reprezentanților Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova la nivelul instituțiilor și organizațiilor Uniunii Europene și internaționale.

În aceeași ordine de idei, CALRRM consideră că uniformizarea legislației între cele două state ar putea facilita procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, din acest motiv se propune crearea unui program de corelare/adaptare/ajustare a cadrului legal din domeniul administrației publice locale din Republica Moldova la cel din România, cu participarea experților din România.

 

Acestea, dar și alte propuneri/solicitări/constatări se regăsesc în Declarația-Apel  adoptată în unanimitate, semnată de copreședinții CALRRM Emil Drăghici și Tatiana Badan. Documentul va fi complinit cu lista participanților la cea de-a III-a sesiune ordinară a Adunării generale a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova și va fi expediat Guvernelor celor două state.

Departamentul de Comunicare al CALM

Imprimare