Primăria mun. Chișinău urmează să semneze în toamnă un proiect în valoare de 500 de milioane de euro, bani oferiți de Banca Europeană de Investiții pentru eficiența energetică a clădirilor din Chișinău. În cadrul proiectul care va fi implementat începând de anul viitor vor fi termoizolate și renovate complet toate clădirile publice și de menire socială din capitală, dar și blocurile de locuit.

„Este un proiect foarte mare. Deja a fost selectată compania care va face studiul de fezabilitate. Este vorba despre o companie internațională, aleasă de BEI. Anul viitor ar trebui să înceapă lucrările. Inițial vor fi izolate termic și renovate 20 de clădiri, e vorba de școli, spitale, grădinițe, alte clădiri. După ce vom valorifica primele 25 de milioane de euro, vom primi următoarea tranșă. Proiectul ar urma să fie implementat pe parcursul a 20 de ani. Se va schimba imaginea întregii capitale. Am convenit să fie respectată o omogenitate coloristică la toate clădirile”, a declarat primarul capitalei, Dorin Chirtoacă.

Proiectul prevede izolarea termică a clădirilor, repararea acoperişurilor, scărilor, subsolurilor, a reţelelor termice dar şi schimbarea geamurilor din scări.

Imprimare