Primarul orașului Sîngerei, Arcadie Covaliov, vorbește în cadrul unui interviu pentru calm.md despre importanța conlucrării puterii centrale cu celei locale, despre necesitatea descentralizării pentru a putea avea sate și orașe dezvoltate, dar și despre ireversibilitatea parcursului european.
De ce este nevoie de o conlucrare solidă între puterea centrală și cea locală?
Arcadie Covaliov: Trebuie să avem mai multă conlucrare și un parteneriat durabil cu guvernarea centrală. Dacă guvernarea centrală este preocupată de problemele statului, noi, cei din guvernarea locală, zi de zi, 24 din 24 de ore, răspundem la toate provocările, necesitățile și problemele cu care vin în fața noastră cetățenii. Din partea Guvernului trebuie să existe mai multă inițiativă în ceea ce privește descentralizarea, în primul rând cea financiară, astfel încât noi să avem posibilitatea să gestionăm banii care vin în bugetul central din localități, de la firul ierbii. Guvernul nu trebuie să se sperie de acest lucru deoarece cu cât mai puternice vor fi primăriile, guvernările locale, cu atât mai puternic va fi statul. Nu trebuie să inventăm bicicleta, trebuie doar să ne așezăm și să oferim primăriilor cât mai multă putere și cred că doar prin conlucrare, comunicare vom avea rezultate palpabile și astfel se va realiza dezideratul principal – cel de a avea viață calitativă acasă, în satele și orașele noastre. Cred că această teamă este legată de faptul că venim dintr-un sistem sovietic și, cu regret, după 30 de ani de așa-zisă independență nu am ajuns încă la concluzia că trebuie singuri să ne soluționăm problemele.
Dvs. spuneți adesea că orașul Sîngerei este centrul Europei. Cât de pregătite sunt localitățile noastre pentru ca Republica Moldova să devină centrul Europei?
Arcadie Covaliov: Cred că după primul an de mandat am început să spun că suntem centrul Europei deoarece așa și suntem conform modului nostru de a gândi, a integrității noastre, a atenției și deschiderii noastre față de fiecare cetățean. Inițial ni se reproșa faptul că nu putem fi centrul Europei cu gropile de pe strada centrală. Am spus atunci și repet și acum că este important să nu avem aceste gropi în mentalitatea noastră și să gândim la fel precum cei din țările civilizate. Astăzi nu mai avem gropi pe strada centrală datorită unui proiect grandios, în valoare de 10 milioane de euro, datorită căruia avem deja 7 km de drum asfaltat în orașul Sîngerei. De fapt, toată Republica Moldova este centrul Europei și sperăm că nu doar din punct de vedere geografic, dar ne dorim să fim europeni și după calitatea vieții. După ce am obținut independența statului, mulți spuneau că merg peste hotare pentru a face reparație euro în casele și curțile noastre, dar am rămas restanțieri la ceea ce ține de viața noastră publică. Îndemnul meu este să facem în așa fel încât să fie euro atunci când vorbim și de calitatea vieții noastre.
De ce depinde integrarea noastră în Uniunea Europeană?
Arcadie Covaliov: Sunt sigur că ne vom integra și că suntem pe calea cea corectă. Nu trebuie să ne sperie acest parcurs deoarece integrarea europeană înseamnă viață calitativă acasă, viață la fel ca în țările civilizate. Să devenim parte a acestui organism european înseamnă să avem securitate, pace, demnitate, prosperitate.
Aveți studii în domeniul medical. Care este diferența sau poate asemănarea dintre a fi medic și a fi primar?
Arcadie Covaliov: Pe cât de mult am iubit și iubesc profesia mea de medic, mi-a plăcut foarte mult specialitatea pe care am îmbrățișat-o, dermatologia, tot așa m-am îndrăgostit, incurabil, de viața publică și cea politică. Cred că este vorba despre sănătatea publică, de însănătoșirea sistemului nostru politic. Cred că este posibil să fii politician cu o morală sănătoasă, să ieși din primărie având obrazul curat, să poți privi în ochi cetățenii și să soluționăm problemele ce necesită un tratament amplu, profund al societății noastre.