Simion Tatarov, primarul orașului Rezina a venit la protestul organizat de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) pentru a-și exprima dezacordul față de politica Guvernului ce vizează plafonarea taxele locale. „În cadrul unor pretinse consultări noi ne-am expus punctul de vedere și nu ne-au auzit. Astăzi suntem martorii unui atentat asupra APL deoarece ține de competența Consiliilor locale de a face politici în instituirea și modificarea taxelor locale. Primarii sunt acei care vin cu inițiative în acest sens și în condițiile în care ele sunt susținute de Consiliile locale, taxele locale sunt instituite, modificate sau diminuate.”

Primar la al doilea mandat, Simion Tatarov a declarat că în cei cinci ani de activitate niciodată nu s-a prezentat în fața Consiliului orășenesc cu inițiativa de a modifica taxele locale. „Noi promovăm o politică previzibilă pentru oamenii de afaceri, dar nu acceptăm sub nicio formă imixtiunea Guvernului, indiferent de culoarea politică a acestuia, în atribuțiile delegate Consiliilor locale, în treburile administrației publice locale. Aceasta este poziția noastră fermă.”

Potrivit alesului local, prin plafonarea taxelor locale, administrația publică centrală practic își șterge picioarele de tot ce înseamnă administrație publică locală, nu mai ia în calcul viziunile consilierilor locali și raionali, nimic nu mai ia în calcul. „Atunci când au nevoie de voturi aleargă prin toată țara și spun multe povești, iar acum își bat joc cu ușurință de locuitorii teritoriilor administrate de noi și nu trebuie să tolerăm acest lucru.”

Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Sursa foto: stiri.md

Imprimare