Circa 1400 de refugiați sunt cazați în orașul Ialoveni. Alți aproape o sută de mii de cetățeni ai Ucrainei și-au găsit refugiul în alte orașe și sate din Republica Moldova. Primarul orașului Ialoveni, vicepreședinte al CALM, Sergiu Armașu, constată că Republica Moldova a dat dovadă că se poate mobiliza, iar ceea ce au făcut cetățenii noștri pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni poate fi numit act de eroism. „Sunt familii care trăiesc din pensie dar au primit refugiați în casele lor și acesta chiar este un act de eroism, pentru că nu e atât de simplu să adăpostești o familie când știi că nici tu nu poți să te întreții. Ceea ce am făcut noi este un act de omenie și prietenie”, consideră alesul local.
La primăria orașului Ialoveni a fost elaborat un registru în care sunt indicate toate familiile cazate în localitate: la agenții economici, la bisericile din oraș, la Armata Salvării. „A fost deschis și un centru pentru refugiați, doar că la ora actuală acesta este liber, cei mai mulți dintre ucrainenii care au venit la noi sunt cazați în familii.”
Primarul de Ialoveni ne-a spus că s-a decis în cadrul Comisiei Situații Excepționale să fie acordat suport pentru familiile care sunt într-o situație precară, pentru a procura lemne de foc sau alte lucruri necesare. Jumătate din fondul de rezervă a fost deja cheltuit, iar alesul local regretă că nu dispune de resurse pentru a remunera și familiile care au primit refugiați în casele lor. „Tot din fondul de rezervă am cumpărat zilele acestea jumătate de tonă de motorină pentru stingerea incendiilor din localitate. Facem ce putem și până acum ne-am descurcat cu forțele proprii. Am avut un suport considerabil din partea diasporei noastre și vreau să le mulțumesc din suflet pentru această atitudine extraordinară. Din cele circa 100 de familii care găzduiesc refugiați, 40 au primit suport din partea Guvernului.”
Potrivit lui Sergiu Armașu, unele familii care găzduiesc refugiați își asumă să suporte toate cheltuielile. „Cineva a pus la dispoziția refugiaților șase apartamente, fără a cere recompensă. Noi i-am ajutat cu produse și restul de ce au avut nevoie. Avem și noi un buget preconizat pentru familii defavorizate, persoane cu dizabilități și nu putem să facem prea multe, mai ales că sunt peste o mie de persoane cazate în localitatea noastră.”
Primarul de Ialoveni spune că cei mai mulți dintre refugiați vor să rămână în Republica Moldova până se termină războiul. „Printre ei sunt medici, profesori, care ar vrea să se angajeze dar nu cunosc limba română. Noi am putea angaja câteva persoane la amenajarea teritoriului, dar nu va accepta nimeni să lucreze pentru un salariu de 3 mii de lei. Cred că în acest sens ar trebui de identificat o soluție la nivel național”, a conchis Sergiu Armașu.