Valeriu Rusu este primar la al patrulea mandat în satul Oxentea, Dubăsari. Susține că acum zece era mai ușor să aduci proiecte în localitate, iar descentralizarea financiară ar fi soluția ce ar permite satelor și orașelor noastre să se dezvolte.

Cum e să administrezi o localitate de 14 ani?

Valeriu Rusu: Este o mare responsabilitate, dar și  o bucurie, mai ales la primele două mandate, când am reușit să atrag mai multe investiții în comunitatea noastră.  Mai târziu s-au schimbat lucrurile în țară și a devenit mai greu să înregistrăm rezultate. În 2007-2011 și 2011 -2015 era ușor să lucrăm cu guvernarea, nu era atât de multă birocrație și neînțelegere. 

Care sunt rezultatele de care vă mândriți?

Valeriu Rusu: Am renovat grădinița, iar  acum, cu banii contribuabililor români, avem alte lucrări de reparație a instituției preșcolare. Sediul Oficiului medicilor de familie, de asemenea, a fost renovat. Am creat rețeaua de iluminat stradal. Totuși, regret că nu am reușit să asigurăm toată populația cu apă potabilă, prețurile la materiale au crescut și din acest motiv agentul economic nu vrea să-și respecte angajamentele. Sperăm că la începutul anului viitor vom face modificările necesare în proiect pentru a putea finisa lucrările. Purtăm discuții cu reprezentanții unei asociații din Germania care sunt dispuși să ne susțină în vederea construcției sistemului de canalizare. Avem și oameni de bună credință care s-au stabilit cu traiul în localitatea noastră și se implică pentru a soluționa mai multe probleme ale comunității. Sunt agenți economici puternici în Chișinău care și-au procurat case în Oxentea, țin la localitatea noastră, ne ajută și pentru asta le suntem extrem de recunoscători.

Aveți echipa necesară la primărie?

Valeriu Rusu: Cu regret, în ultimii ani ne-au părăsit mai mulți dintre lucrătorii de la primărie, au plecat cu familiile lor în alte țări, motivul principal fiind salariile mici și presiunea mare. Oamenii preferă să strângă prune sau mere, acolo câștigă mai mult decât la primărie și nu au atâtea griji.

Acum se vorbește foarte mult despre o eventuală reformă a administrației publice. Cum credeți, este nevoie de ea și dacă da, cum ar trebui să fie aceasta?

Valeriu Rusu: Este nevoie de o reforma a administrației publice. În primul rând, este nevoie de descentralizarea financiară. Finanțele trebuie să vină direct la primării, să nu fim nevoiți să cerșim de la guvernanți sau de la alte instituții ale statului. Actuala guvernare a promis multe în această privință, dar nu știm de ce deja nu ne mai aud.

Despre Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) ce puteți să ne spuneți?

Valeriu Rusu: Mă bucur mult că a fost creată această asociație care ne susține și în care avem o încredere enorm de mare.  Chiar și la ora zece noaptea dacă ai nevoie de un sfat, experții din cadrul CALM ne răspund la telefon și  ne ajută să nu comitem anumite greșeli. Noi nu cunoaștem anumite lucruri, iar secretariatul CALM ne ajută să nu admitem anumite erori și să putem merge înainte. Guvernarea trebuie să țină  cont de opinia CALM deoarece în spatele nostru sunt oamenii care se confruntă cu problemele și vin la noi, iar ceea ce spunem noi reprezintă vocea poporului.

Imprimare