Primarul de Hîncești, Alexandru Botnari, a fost confirmat pozitiv cu noul tip de coronavirus. Informația pentru Ziarul de Gardă a fost confirmată chiar de acesta.
„De patru zile mă simt rău. Am făcut testul la COVID-19 și a arătat rezultatul pozitiv. Ceilalți angajați ai Primăriei nu prezintă simptome. Nu a fost luată încă decizia de a plasa instituția în carantină. Este doamna viceprimar, care nu a intrat în contact cu nimeni. Aceasta se ocupă acum de toate activitățile Primăriei. Sunt în carantină”, a comunicat primarul.
În zilele premergătoare testării, primarul de Hîncești a aplanat un conflict între locatarii unui bloc, iar miercuri a participat la meciul de fotbal Petrocub Hîncești – Dacia Buiucani. Aici, edilul a postat fotografii cu omologul său de la Chișinău, Ion Ceban, președintele Federației Moldovenești de Fotbal, Leonid Oleinicenco și fostul premier Chiril Gaburici.
Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 23034 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1494 în stânga Nistrului. Până la ziua de azi, 16154 persoane s-au vindecat, iar 740 au decedat în urma complicațiilor provocate de COVID-19.