„Eu trăiesc în Europa, în centrul ei. Eu m-am născut aici, în centrul Europei, cum pot eu să fiu împotriva familiei mele?” spune primarul Comratului, Serghei Anastasov, într-un nou clip publicat de ADEPT în cadrul unei serii video despre drumul european al Republicii Moldova, publicate pe parcursul lunii septembrie și octombrie, cu scopul unei mai bune informări a populației înainte de referendumul din 20 octombrie.
Iată câteva dintre declarațiile alesului local din interviu:
„Noi 70 de ani am trăit în URSS. Eu n-am avut drum 40 de ani, nimeni n-a venit, nu m-a întrebat, nici n-a promis (să construiască unul). După asta am fost în Europa, am văzut cum trăiesc oamenii. Am fost în Germania, în Olanda, practic în toate țările (europene) am fost, am văzut că oamenii n-au stat pe loc după al Doilea Război Mondial, întotdeauna au construit ceva, drumuri, canalizare, tot pentru oameni. De asta eu și mă uit acolo unde-i mai bine.”
După primarul Comratului, 99% din proiectele de dezvoltare din regiune sunt susținute de UE. Cele mai mari, SARD și SLP, au dat cinci milioane de euro autonomiei găgăuze, pentru a repara grădinițe și a amenaja teritoriile lor.
„Apoi drumul de ocolire al municipiului Comrat a fost construit acum doi ani din bani europeni, dintr-o jumătate de miliard de lei, ca să rezolve problema camioanelor care treceau prin oraș. Anul trecut, din aproape douăzeci de milioane de lei, au fost construite terenuri de joc și spațiile pentru fotbal, sport la școli și grădinițe. Încă în 2014, au fost cumpărate mașini de salubrizare, pentru că noi aveam probleme cu colectarea gunoiului. S-a schimbat orașul. Acum orașul e curat. În fiecare an, noi avem câte un proiect din Europa, Japonia, SUA. Fără proiecte, orașul ar fi arătat ca acum 10-20 de ani.”
„În fiecare proiect european, există condiția de a vorbi cu oamenii, de a-i întreba de ce avem nevoie. Abia după asta noi îl putem implementa.”
„În fiecare sat din Republica Moldova, problemele sunt apa, canalizarea și drumurile, în primul rând. 70% din grădinițe au fost reparate, chiar și în Comrat, practic 90% au fost reparate. Școlile sunt și ele în condiții bune. Mai avem drumuri, canalizare, stație de epurare de construit. Pentru stația de epurare din Comrat și Soroca avem un proiect al Băncii Mondiale pentru a soluționa problema apei.”
„Politica noastră, asta-i dezvoltarea.”
„Oamenii trebuie să înțeleagă ce vor, dacă vor să trăiască doar cu politicienii care promit, este o cale. Dacă noi vrem să arătăm pentru copiii noștri ceva bine, frumos — noi nici pădure nu avem în sud, nici asta nu am lăsat pentru copiii noștri — ăsta e programul: să dezvoltăm regiunea. Fără bani din UE, nu putem face asta, pentru că dacă începem ceva, trebuie să avem un ajutor. După asta, în vreo zece ani, poate și noi o să ajutăm la rândul nostru alte țări mai sărace, poate în Africa.”
„Și la noi în Găgăuzia a fost un referendum în 2014, eu nu eram împotriva nici atunci, și nici acum nu sunt împotriva referendumului. Oamenii se duc și dau votul pentru ce vor. Trebuie să avem o viziune și după asta mai ușor mergem înainte.”
„Nu este rău că lumea pleacă (din Republica Moldova), și din Turcia au plecat oamenii cu vreo 30 de ani în urmă și mulți s-au întors înapoi și Turcia așa s-a dezvoltat. La fel și cu Republica Moldova: lumea pleacă, vede cum se face, se întoarce cu tehnologii noi. Trebuie să învățăm ce este mai bine în alte părți — drumuri, servicii medicale, sociale, democrație — și să aducem lucrurile acestea acasă.”
Anastasov a câștigat a treia oară alegerile locale din Comrat drept candidat independent cu 55% din voturi în 2023. În 2019, acesta a luat un scor de 95% din voturi drept candidat PSRM. În 2015, acesta a câștigat 55% din voturi în calitate de candidat al Partidului Nostru.