Congresul Autorităților Locale (CALM) a organizat o masă rotundă cu peste 30 de primari, membri CDR, care, împreună cu partenerii de dezvoltare și reprezentanții sectorului asociativ, au identificat soluții pentru eficientizarea activității Consiliilor Regionale de Dezvoltare.

CALM, cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în Moldova, fortifică eforturile de promovare a unor politici de dezvoltare regională și descentralizare coerente, bazate pe implicarea masivă a APL în procesul de luare a deciziilor. Acest aspect devine din ce în ce mai actual, deoarece, fără consultarea edililor locali, unicii aleși direct de popor și care știu din prima sursă problemele care urmează a fi soluționate la nivel regional, nu poate fi vorba despre un sistem eficient.  Totodată, prin organizarea unor astfel de discuții, experții CALM acumulează propuneri și sugestii din partea primarilor, le acordă sprijin și instruire.

În cadrul unei discuții consistente, a fost făcută o retrospectivă a proiectelor implementate până acum, dar și a lacunelor depistate în proces.  

În debutul dezbaterilor, președintele CALM, Tatiana Badan, primar de Selemet, a menționat că, pentru o activitate sub semnul eficienței, sistemul are nevoie de îmbunătățiri: ”Avem mai multe probleme, care vizează direct primarii. Activitatea Agenției Regionale de Dezvoltare trebuie regândită în așa fel, încât vocea noastră să fie cât mai auzită la acest nivel.  

Din partea noastră, e nevoie să formulăm obiective clare, sugestii constructive, care, ulterior, să se transforme în instrumente comprehensive pentru APL.

În orice proces e imperios necesară maxima transparență, de aceea toate mecanismele trebuie analizate, ca să depistăm verigile slabe. Și eu am fost membru al Consiliului Regional Sud și de fiecare dată am fost tăioasă în abordări. Nu eram de acord cu unele lucruri, care, în viziunea noastră, au nevoie de îmbunătățire. Sistemul trebuie să capete o eficiență maximă, astfel încât localitățile noastre să se dezvolte pe bune, să fie implementate proiecte pe care oamenii le așteaptă și care le-ar asigura condiții bune și o infrastructură pe măsură. Tocmai de aceea, discuția de astăzi ar trebui să reprezinte elementul constructiv, propunerile noastre fiind esențiale pentru perfecționarea acestui sistem”, a concluzionat Badan.

Expertul CALM, Octavii Ivanov, moderatorul mesei rotunde, a opinat că un astfel de schimb de opinii este extrem de important, pentru că scoate în prim-plan problemele reale ale localităților și imperfecțiunile în relațiile dintre APL și ADR. Totodată, în urma discuțiilor nu sunt doar identificate probleme, dar și propuse soluții pentru rezolvarea acestora.

Participanții la masa rotundă au accentuat că primarii trebuie să se implice în această activitate regională, pentru ca localitățile pe care le gestionează să facă parte dintr-un concept unic. Serghei Cetulean, primarul de Parcani a specificat: ”Trebuie să rezolvăm probleme împreună, pentru că ele de multe ori sunt comune. Aceste discuții, sub egida CALM, sunt foarte bune, pentru că domeniul dezvoltării regionale are nevoie de intervenții prompte ca să funcționeze mai bine. Deocamdată, cel puțin în zona Nord, se activează în baza unui regulament învechit, în care scrie – cu acordul Ministerului Dezvoltării Regionale. Nici vorbă despre un consiliu executiv! Astfel, primarul, ales de popor, trebuie să cerșească în continuare, pentru că deciziile se iau sus și, în principal, cu implicarea factorului politic. Am deplina încredere că doar în cadrul CALM vom putea dezrădăcina acest fenomen, cu eforturi comune. Sistemul nu trebuie să funcționeze în baza simpatiilor și antipatiilor politice. Daca s-a luat decizia la nivel de regiune, aceasta trebuie să fie una definitivă. Puțin sau mult, noi trebuie, cei din regiune, să gestionăm cele 68 de milioane de lei repartizate”.

Participanții la masa rotundă au accentuat că primarii trebuie să se implice în această activitate regională, pentru ca localitățile pe care le gestionează să facă parte dintr-un concept unic.

Gheorghe Răileanu, primar de Cimișlia, a spus: ”Este un sistem excesiv de birocratizat. În context, este nevoie de descentralizarea urgentă a Fondului republican, astfel încât să existe fondurile regionale, cu persoane competente delegate, care să participe la atribuirea finanțărilor. Lipsește o gândire strategică, bazată pe o analiză clară”.

Și Valeriu Musteață, primar de Săiți, a menționat că Agențiile au nevoie de ajustarea strategiilor de funcționare: ”Sunt la al treilea mandat în CDR. Am participat la elaborarea strategiilor, am optat ca acest sistem să fie unul cât mai transparent. Trebuie să recunoaștem, cu toate imperfecțiunile, au fost construite multe obiective, nemaivorbind de drumuri. Susținem acest lucru. Dar trebuie să avem un scop comun. Banii alocați de la centru nu sunt suficienți, de aceea trebuie să identificăm și alte surse pentru dezvoltarea regională, pentru ca țara noastră să devină una într-adevăr înfloritoare. Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională constituie 1% din bugetul de stat, deci este insuficient pentru acoperirea tuturor cheltuielilor pentru proiectele ce ţin de domeniu de referinţă. Primarii, în colaborare, trebuie să inițieze proiecte de dezvoltare regională, în urmă cărora au de câştigat cetăţenii ţării. În CDR nu trebuie să ne limităm la procesul de vot, dar că cooperăm între noi, să vedem preventiv agenda, să o discutăm, să venim cu inițiative”.

”Sunt proiecte de care beneficiază doar 2-3 localități, respectiv nu se respectă principiul dezvoltării regionale, declarat drept unul de primă linie. Astfel, în detrimentul eficienței, se construiesc apeducte pentru un număr limitat de comune. Iar eu, fiind membru în regiune, nu mai am niciun beneficiu. Eu cred că la criteriile de eligibilitate trebuie de indicat un plafon care să determine clar numărul de beneficiari. În așa fel, banii nu vor fi irosiți pe proiecte cu impact redus. Altceva, dacă beneficiarul de proiect ar fi delegat cu dreptul de a face decontările, s-ar schimba și atitudinea Agenției, iar beneficiarii ar răspunde direct de achiziții, de calitatea implementării proiectelor. În situația pe care o avem, ADR-urile își prioritizează poziția. De ce fondurile europene oferă acest drept direct beneficiarului, iar în cadrul Agenției – nu? Eu cred că deblocarea  acestui aspect ar adăuga transparența spre care tindem și ar înlătura suspiciunile care planează în jurul distribuirii finanțelor și desemnării beneficiarilor. ”, a opinat primarul de Feștelița, Nicolae Tudoreanu.

În cadrul mesei rotunde,   a fost menționat că e nevoie de o transparență reală a fondului de dezvoltare regională, în procesul de luare a deciziilor de finanțare. În cadrul discuțiilor s-a propus intensificarea dialogului instituționalizat dintre CALM și Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, pentru înlăturarea problemelor.

Totodată, participanții au mai evidențiat importanța cooperării nu numai în ceea ce privește îmbunătățirea și transparența sistemului actual de dezvoltare regională, dar și în aspectul atragerii fondurilor pentru dezvoltare locală și regională. 
















Imprimare